Prima pagina

Combinatul Siderurgic Resita, in incapacitate de plata

19.07.2001, 00:00 23


Combinatul Siderurgic Resita (CSR) va intra in reorganizare judiciara, in conditiile in care instanta a stabilit ieri ca societatea se afla in incapacitate de plata.

Judecatorul sindic Ion Briac a respins toate contestatiile despuse de catre reprezentantii firmei americane Noble Ventures, proprietara combinatului, si a dat dreptate creditorilor care au depus plangeri impotriva societatii, potrivit Mediafax.

In plus, judecatorul a decis ca administratorul judiciar al CSR sa fie societatea Fermconsult SRL din Timisoara.

Reorganizarea judiciara a fost ceruta de catre Agentia Judeteana de Ocupare si Formare Profesionala, pentru o creanta de 72,3 de miliarde de lei, Casa de Pensii, pentru o creanta de 575,7 de miliarde de lei, Primaria Resita, pentru o creanta de 14,6 miliarde de lei si Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate, pentru o creanta de 122,1 de miliarde de lei.

La acestea se adauga si o declaratie de creanta depusa de societatea Crosi Resita, pentru o datorie de 1,1 miliarde de lei, dosar care urmeaza a fi alaturat celorlalte patru cereri de reorganizare.

Sentinta pronuntata este definitiva si executorie, cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii.

In termen de 30 de zile de la data pronuntarii, institutiile creditoare au dreptul de a inainta judecatorului sindic declaratiile de creanta, pentru ca acesta sa poata convoca prima adunare a creditorilor CSR.

Firma americana Noble Ventures a cumparat, de la fostul FPS, la inceputul lunii iunie 2000, 94,4% din actiunile combinatului, pentru 85,25 milioane de dolari, tranzactie considerata la acel moment cea mai importanta investitie americana in Romania.

Noble Ventures s-a angajat sa preia si datoriile combinatului, in valoare de 1.120 mld. lei, de aproape patru ori mai mari decat capitalul social al acesteia.

Americanii ar fi trebuit sa achite, pana in septembrie 2000, 34,5 mil. $ si alte 5 mil.$ pana la 31 ianuarie 2001, reprezentand prima transa a aportului de capital, dar nu a facut-o.

In plus, incepand din ianuarie, la CSR au inceput sa apara probleme in ceea ce priveste plata salariilor, lucru care i-a nemultumit pe sindicalisti.

De atunci, ei au organizat numeroase actiuni de protest si au participat la mai multe runde de negocieri cu patronatul, unele mediate de reprezentantii guvernului.

Problema CSR a fost discutata in Guvern la sfarsitul lunii trecute cand APAPS si-a anuntat intentia de a rezolutiona contractul incheiat cu Noble Ventures din cauza ca investitorul nu si-a indeplinit o parte din obligatiile contractuale. Aceasta decizie a dus la incetarea protestelor la Resita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO