Prima pagina

Companiile romanesti pot sa invete Sirtaki

11.06.2001, 00:00 13



Bursa din Atena doreste sa coteze pana la sfarsitul acestui an 3 - 5 companii romanesti, iar pana la sfarsitul lui 2002 numarul acestora se estimeaza sa creasca la cel putin 20, atat dintre cele deja cotate la bursa bucuresteana cat si dintre celelalte.

Oficialii pietei elene spun ca exista companii din Romania care sunt foarte aproape de a fi cotate pe piata de la Atena. Tranzactionarea actiunilor in Grecia va permite accesul companiilor romanesti la o piata mult mai bine capitalizata decat cea romaneasca.

"Pana acum am avut contacte cu peste 20 de companii cu capital elen din Romania si cu mai mult de 10 companii cu capital integral romanesc in demersul de atrage emitenti la cota Bursei din Grecia.

Dintre acestea se pot enumera Maillis, care este deja cotata la Bursa din Bucuresti, Bestfoods, Sometra, Dorna, Romanian Construct.

Cred ca unele dintre aceste societati sunt foarte aproape de a fi listate in Grecia", a declarat pentru Ziarul Financiar Vassilios Margaris Directorul General al Centrului Bursier din Salonic, prin intermediul caruia se realizeaza cotarea companiilor de pe pietele emergente la Bursa din Atena. Listarea se poate face intr-o sectiune speciala destimata companiilor de pe pietele emergente, denumita EAGAK.

Oficialii pietei de capital bucurestene au apreciat initiativa bursei din Grecia. "Acesta este un prim efort facut de ei.

Totusi pana sa ajunga societatile noastre la bursa lor au ajuns societatile cu capital grecesc la Bursa noastra.

Este bine cunoscut exemplul societatii Maillis, iar Intrarom ar putea fi a doua societate cu capital grecesc care se coteaza la noi", a declarat pentru Ziarul Financiar Sergiu Oprescu, presedintele Bursei de valori Bucuresti.

Stere Farmache, directorul General al Bursei de Valori Bucuresti spune ca listarea pe bursa romaneasca inainte de cotarea la Atena ar avea cateva avantaje.

"Societatile cotate intai la Bucuresti devin mai vizibile. Pe de alta parte, acest proces poate aduce un volum mai mare al tranzactiilor pe piata romaneasca", a spus Stere Farmache.

EAGAK a fost infiintata in anul 1997 si a devenit, recent, operationala, in urma unor decizii ministeriale si ale reglementarilor Comisiei pentru Piata de Capital din Grecia.

Aceasta bursa este este una dintre cele cinci coordonate de Bursa de Valori din Atena si este destinata tranzactionarii valorilor mobiliare emise de societati din tarile in curs de dezvoltare, in principal din Europa de Sud-Est si Balcani.

"Romania este prima tara in care este prezentata aceasta bursa, datorita relatiilor bune in care sunt Bursa de Valori Bucuresti si Bursa de Valori din Atena", a spus Vassilios Margaris.

Procedura de listare la EAGAK este aceeasi cu cea practicata in celelate sectiuni ale Bursei de la Atena: piata principala, pentru companii cu capitalizarea bursiera ridicata, piata paralela, pe care sunt cotate companiile de dimesiune medie, Noua Piata, pe care sunt cotate companiile inovative si cu ritmuri de crestere ridicate si piata pentru instrumente cu venit fix.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO