Prima pagina

Conflictul din PN?CD a ajuns la urechile crestin-democratilor europeni

20.07.2001, 00:00 19



Situatia conflictuala din PN?CD ar putea fi discutata la reuniunea Biroului politic din 27 septembrie al Partidului Popular European (PPE), Wim van Velzen apreciind ca un singur partid crestin-democrat din Romania va face parte din aceasta structura.

Ambele grupari taraniste considera insa ca este normal ca organizatia sa fie informata in legatura cu disputa din PN?CD si spera sa ramana membre ale PPE.

Anuntul ca situatia din PN?CD va fi discutata in structura crestin-democratilor europeni, din care si fostul partid de guvernare face parte din 1987, a fost facut ieri la Bruxelles de Wim van Velzen, membru al Biroului Politic al Internationalei Crestin Democrate si vicepresedinte al grupului PPE din Parlamentul European.

Van Velzen, citat de Mediafax, a negat orice referire la o eventuala excludere a PN?CD din PPE sau din Internationala Crestin Democrata si a precizat ca nu a discutat nici cu presedintele demisionar Andrei Marga, nici cu o alta persoana din grupul sau de sustinatori despre aceasta posibilitate.

"Mi s-a spus ca Vasile Lupu a declarat ca a avut contacte cu mine pe acest subiect, dar nu am avut nici un contact cu Lupu", a declarat van Velzen.

Vicepresedintele grupului PPE din Parlamentul European a aratat ca a vorbit despre situatia din PN?CD, direct, doar cu Victor Ciorbea, care se bucura de toata increderea grupului. Velzen a spus, insa, ca PPE asteapta de la Ciorbea sa lanseze reformele pe care le-a promis, pe care le promisese si Andrei Marga anterior, reforme de care PN?CD are mare nevoie.

El a aratat ca grupul PPE va urmari, in continuare, cu interes situatia din Romania si evolutia reformelor in cadrul PN?CD. "Congresul PN?CD din august va fi important pentru evolutia partidului", a spus van Velzen, care a precizat ca PPE va urmari deciziile luate la acest congres, dar nu va trimite un reprezentant in Romania, deoarece Parlamentul European este in vacanta.

Intrebat pe cine va invita la reuniunea Biroului politic a grupului PPE care va avea loc in septembrie, reuniune la care sunt invitati de obicei presedintii si secretarii generali ai partidelor afiliate, van Velzen a spus ca vor fi invitati la Bruxelles presedintele si secretarul general al PN?CD, asa cum vor fi anuntati dupa Congresul partidului din luna august.

In cazul in care gruparea Marga formeaza un al doilea partid crestin-democrat, van Velzen nu crede ca doua partide din Romania pot fi membre ale PPE sau ale Internationalei Crestin-Democrate.

Fostul deputat Laurentiu Dumitrascu, unul dintre sustinatorii gruparii Marga, pune aceasta declaratie pe seama unei invitatii la unitate din partea oficialului PPE.

In opinia lui Laurentiu Dumitrascu, nu este imposibil sa fie exclusa din Partidul Popular European "comisia de privatizare din PN?CD", asa cum numeste el gruparea condusa de Victor Ciorbea si sa fie acceptat "PN?CD-Lupu".

Sustinatorul lui Marga crede ca oficialii europeni vor aprecia obiectiv evolutia PN?CD si sa inteleaga ca "aceasta stare de lucruri este datorata unor interese economice discutabile ale unor lideri ai partidului".

De cealalta parte, presedintele interimar Victor Ciorbea a declarat ieri pentru Ziarul Financiar ca declaratia oficialului de la Bruxelles pune capat oricaror speculatii legate de eventuala excludere a PN?CD din PPE si Internationala Crestin Democrata.

"Delimitarea pe care Wim van Velzen o face intre PN?CD si gruparea Marga este foarte evidenta", considera Victor Ciorbea, care adauga ca este cert faptul ca partidul pe care il conduce va ramane membru al familiei crestin-democratilor europeni si al Internationalei Crestin Democrate.

Totodata, presedintele taranist considera ca este normal ca PPE sa fie informat in lagatura cu "aceasta tentativa de lovitura din interiorul partidului pe care au incercat-o Marga si Lupu".

Disputa dintre taranisti este privita cu toleranta de vicepresedintele PPE.

Wim van Velzen considera ca este normal ca dupa o asemenea infrangere in alegeri cum a suferit PN?CD, un partid politic sa fie zguduit de asemenea tulburari. El apreciaza insa important ca partidul taranesc sa gaseasca o solutie pentru a se lansa din nou in viata politica romaneasca.

Van Velzen a fost mirat ca afilierea internationala a PN?CD poate fi subiectul discutiei dintre partid si gruparea lui Marga. El sustine ca programul politic, membrii de partid, relatiile cu publicul ar trebui sa fie prioritatile unei discutii intre cele doua fractiuni si nu afilierea internationala a partidului.

Wim van Velzen a apreciat drept "o naivitate" ca afilierea politica a PN?CD sa fie luata in discutie in momentul in care partidul are nevoie urgenta de reforme interne si de restabilirea contactului cu publicul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO