Prima pagina

Consumul si productia nu dau semne de slabiciune

07.03.2008, 10:21 26

Ritmul de crestere al consumului din Romania s-a mentinut relativ ridicat si in luna ianuarie a acestui an, in ciuda deprecierii leului, care a scumpit bunurile din import si a temerilor privind incetinirea cresterii economice. Productia industriala a inregistrat de asemenea o crestere semnificativa, de 6,1% fata de luna ianuarie a anului trecut.
Volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete, indicator care masoara evolutia consumului popuilatiei a crescut cu 16,6% fata de luna corespunzatoare a anului precedent, conform Institutului National de Statistica (INS). Cresterea s-a bazat pe o majorare la produsele nealimentare de 18,4% si de 14% la cele cele alimentare. In plus, vanzarile de autovehicule, neincluse in prima categorie, s-au majorat cu 50% fata de luna similara a anului anterior.
Productia industriala a crescut in ianuarie 2008 cu 6,1% fata de ianuarie 2007, crestere sustinuta de energia electrica si termica, gaze si apa (+10,0%) si de industria prelucratoare (+7,1%), conform datelor INS. Industria extractiva a scazut insa cu 6,3%.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de capital (+24,7%), industria bunurilor de uz curent (+8,3%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+4,5%) si industria energetica (+0,8%). Pe de alta parte, industria bunurilor intermediare a scazut cu 0,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO