Prima pagina

Deutsche Bank vine pe real estate

13.11.2006, 18:40 20

Deutsche Bank va incheia un joint-venture cu developerul israelian Globe Trade Center (GTC), prin intermediul companiei sale de administrare a fondurilor de investitii RREEF Opportunity Funds, pentru constructia a doua complexuri rezidentiale in Bucuresti.
Compania germana va detine un pachet minoritar de 49,9% sau 29,9%, in functie de intelegerea finala dintre cele doua parti, din actiunile unei companii apartinand acum GTC, infiintata pentru dezvoltarea celor doua ansambluri rezidentiale din Bucuresti. De asemenea, fondul de investitii va deveni actionar la o alta companie a GTC, din Ungaria, prin intermediul careia va fi dezvoltat un proiect de locuinte in Budapesta. Valoarea totala a investitiilor noii entitati in Romania si Ungaria se ridica la 270 mil. euro.
"Parteneriatul dintre GTC si una dintre cele mai mari banci din lume va crea un brand puternic pe pietele rezidentiale din Bucuresti si Budapesta", a declarat Hagai Harel, unul dintre membrii conducerii grupului GTC, pentru agentia poloneza Interfax News Agency. Contactat de ZF, Shimon Galon, directorul de tara al GTC, nu a dorit sa faca niciun comentariu. Proiectele dezvoltate in Bucuresti vor cuprinde blocuri cu locuinte de lux, prima parte a constructiei urmand sa fie finalizata in 2008.
RREEF Opportunity Funds a finalizat, la sfarsitul lunii octombrie, procesul de atragere de capital, in valoare de 1,6 mld. de dolari, pentru fondul de investitii Real Estate Opportunities Fund II. Investitorii provin din Statele Unite ale Americii, Europa si Asia. Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, nu este prezenta in Romania decat printr-un birou de finantare, prin care a acordat insa credite de trei miliarde de euro.
GTC, controlat de grupul israelian Kardan, este unul dintre cei mai importanti developeri pe piata imobiliara din Europa Centrala si de Est. In Romania, GTC detine spatii comerciale si rezidentiale, aflate in diverse stagii de dezvoltare, de peste 220.000 de metri patrati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO