Prima pagina

Immofinanz dezvolta un parc logistic de 40 mil. euro

27.05.2005, 19:59 33

Immofinanz, cel mai mare fond de investitii austriac din domeniul imobiliar, a ajuns la al treilea proiect imobiliar de anvergura pe piata romaneasca prin intermediul proiectului Bucharest Distribution Park, cu o valoare estimata care depaseste 40 de milioane de euro, au spus pentru Ziarul Financiar surse de pe piata imobiliara.

Immofinanz a alocat aproximativ 200 milioane euro pentru proiectele sale pe piata imobiliara romaneasca, fonduri pe care le-a investit deja in proportie de circa jumatate in afacerile pe care le-a incheiat pana acum.

In vizorul Immofinanz, companie cu o capitalizare bursiera de circa 1,8 mld. euro, au intrat deja piata Capitalei si a altor orase mari din Romania.

Implicarea Immoeast, divizia Immofinanz pentru Europa Centrala si de Est, in proiectul Bucharest Distribution Park, se deruleaza dupa un mecanism asemanator tranzactiei incheiate in toamna anului trecut de catre un alt grup austriac, Europolis.

Atunci, Europolis a cumparat intr-o prima faza compania care dezvolta proiectul Cefin Logistic Park, pentru ca toate etapele de dezvoltare ulterioare sa fie finantate din fonduri ale austriecilor.

Spre deosebire de cazul Cefin Logistic Park, intrarea in cadrul proiectului imobiliar a investitorului austriac s-a petrecut chiar inainte de semnarea primului contract de inchiriere.

Bucharest Distribution Park este un proiect dezvoltat de un investitor roman, Ioan Precup, si o companie de consultanta si management de proiect din cadrul grupului DaimlerChrysler, Dornier Consulting.

Atat Ioan Precup cat si reprezentantii Immofinanz nu au facut pana la inchiderea editiei comentarii pe seama tranzactiei.

Proiectul logistic este situat in zona de nord-vest a orasului, nordul si vestul fiind de altfel cele mai dezvoltate zone in ceea ce priveste spatiile industriale. Proiectul acopera o suprafata de 27,5 hectare si cuprinde mai multe faze, a caror durata totala estimata este de 3 ani.

Prin intrarea in cadrul proiectului Bucharest Distribution Park, Immofinanz este la a treia tranzactie de anvergura pe piata imobiliara romaneasca, dupa achizitia in prima jumatate a anului trecut a parcului industrial Iride Business Park, pentru aproximativ 63 de milioane de euro si in primele luni ale acestui an a imobilului Global Business Center pentru aproape 20 de milioane de euro.

La sfarsitul anului trecut, austriecii au anuntat o extensie a proiectului Iride Business Park, cu o valoare a investitiei de aproximativ 18 milioane de euro. Europolis, un alt fond de investitii austriac, a ajuns la a doua tranzactie in Romania.

Europolis a cumparat in a doua jumatate a anului 2003 imobilul de birouri Europe House, care gazduieste sediul operatorului de telefonie mobila Orange Romania, pentru aproximativ 31 de milioane de dolari (peste 26 de milioane de euro). In toamna anului trecut, Europolis a achizitionat Cefin Logistic Park, aflat in primele etape de dezvoltare, valoarea investitiei in acest proiect putand ajunge la aproximativ 75 de milioane de euro. ionut.bonoiu@zf.ro ; adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO