Prima pagina

Maine, Putin si Bush se vor privi pentru prima data in ochi

15.06.2001, 00:00 11



Guvernul Romaniei saluta "cu deosebita satisfactie" angajamentul de a continua extinderea NATO, luat la Bruxelles de Consiliul Nord-Atlantic

Guvernul Romaniei saluta "cu deosebita satisfactie" angajamentul de a continua extinderea Aliantei Nord Atlantice pentru a implini idealul unei Europe intregite si libere, reafirmat miercuri de sefii de stat si guvern ai tarilor NATO, intruniti la Bruxelles, intr-o reuniune extraordinara a Consiliului Nord-Atlantic, se arata intr-un comunicat al Executivului. "Beneficiind de largul sprijin al opiniei publice si de implicarea societatii civile, Romania va fi pregatita a raspunde asteptarilor Aliantei in 2002", sustine Guvernul.



Havel: Romania nu-i lipsita de sanse.

La randul sau, presedintele ceh, Vaclav Havel, a declarat ca exista un "consens general" in vederea invitarii Slovaciei si Sloveniei sa adere la NATO."Spre marea mea bucurie, opinia de a propune aderarea celor trei tari baltice (Letonia, Lituania si Estonia) prevaleaza in randul aliatilor", a adaugat Havel.

Doua alte tari candidate, Romania si Bulgaria, "nu sunt lipsite de sanse" de a fi invitate sa adere la NATO, a mai spus presedintele ceh.



Bush: larga sustinere pentru Proiectul anti-racheta .

Dupa Intalnirea la varf a liderilor Aliantei, presedintele Bush s-a abtinut sa ofere detalii afirmand doar ca proiectul sau de aparare antiracheta a fost primit cu "o larga sustinere". Planul nu s-a bucurat doar de sprijinul "unei singure parti a Europei (...), am fost foarte multumit de modul de primire si de bunavointa manifestata de tarile (membre) in a gandi diferit si a asculta puncte de vedere diferite", a spus el.

Intrebat despre legaturile de prietenie stabilite cu liderii europeni, George W. Bush a declarat: "Tony Blair este intr-adevar un prieten. Dar daca uit sa citez niste nume, unii dintre ei vor crede ca nu-i consider prieteni. Pentru inceput, toti sunt prieteni". Presedintele american a adaugat ca s-a a€ointeles bine" in ajun, la Madrid, cu premierul Jose Maria Aznar. "Este un om foarte interesant", a spus el.

George W. Bush i-a adus un omagiu si presedintelui ceh, Vaclav Havel. "Il admir mult", a afirmat el, adaugand ca a citit unele dintre operele sale. "El este, din multe puncte de vedere, o legenda in Europa de Est si avem relatii forte bune".

Potrivit unui responsabil american cu rang inalt, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, presedintele ceh a declarat in cadrul summitului ca "noua lume in care intram nu poate fi fondata pe o distrugere mutuala sigura. Sistemele de aparare ar trebui sa joace un rol din ce in ce mai important".

El a adaugat ca premierul canadian, Jean Chrétien, a afirmat ca are "spiritul deschis" fata de sistemele de aparare antiracheta.

Presedintele polonez, Aleksander Kwasniewski, a calificat propunerea lui George W. Bush drept "vizionara, curajoasa si logica", in timp ce noul presedinte al Consiliului italian, Silvio Berlusconi, a afirmat, potrivit responsabilului citat, ca planul lui Bush poate deveni un "proiect comun".

Sursa citata a adaugat ca cele mai vehemente critici au venit din partea premierului olandez, Wim Kok, si a presedintelui francez, Jacques Chirac.



Prima intalnire Bush-Putin

Chestiunile de politica externa vor domina prima intrevedere de maine intre presedintii american, George W. Bush, si rus, Vladimir Putin, insa, inainte de a se instala la Casa Alba, respectiv la Kremlin, cei doi nu agreau prea mult calatoriile in strainatate, comenteaza AFP, preluata de Mediafax.

Pana la alegerea sa ca presedinte, George Bush a fost pus la zid de presa pentru presupusa sa incompetenta in materie de relatii internationale. In ultimele zile, s-a afirmat chiar ca el nu ar sti sa localizeze pe harta capitala Sloveniei, Ljubljana, unde urmeaza sa se inalneasca cu omologul sau rus.

Presa occidentala l-a abordat in aceiasi termeni si pe Vladimir Putin, fost agent KGB, banuit de vederi antioccidentale si chiar xenofobe. Insa, ca si in cazul lui Bush, aceste acuzatii par nemeritate. Intr-adevar, contactul direct cu strainatatea al lui Vladimir Putin s-a limitat, in epoca sovietica, la o misiune de informatii in Germania de Est.

Sejurul sau la Dresda i-a dat insa posibilitatea sa invete foarte bine limba germana, ceea ce face ca Vladimir Putin sa fie primul lider rus care cunoaste o limba straina, dupa aproape 80 de ani (daca il excludem pe Stalin, de origine georgiana, care vorbea limba rusa).

Putin, va avea intrevederi, maine, in apropiere de Ljubljana, cu presedintele si premierul Sloveniei, Milan Kucan si Janez Drnovsek, inaintea summitului cu presedintele George W. Bush. La randul sau Bush a participat ieri la Goeteborg, la primul sau summit cu Uniunea Europeana.

Politia suedeza a luat masuri de securitate sporite, pentru a evita orice incident din partea miilor de manifestanti asteptati la Goeteborg, pentru a protesta, intre altele, fata de politica presedintelui american in materie de mediu. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO