Prima pagina

Nationalistii croati conduc in alegerile locale

22.05.2001, 00:00 13



Nationalistii au sfidat sondajele de opinie si vor pastra controlul asupra majoritatii regiunilor Croatiei, conform rezultatelor partiale ale scrutinului local de duminica.

Conform rezultatelor partiale, Uniunea Democratica Croata (HDZ), singura sau aliata cu partidele mici, se afla in fruntea a cel putin 13 din cele 21 de regiuni. La randul sau, Partidul Social-Democrat (SDP), principalul partid al coalitiei de stanga aflat la putere pe plan national, nu a castigat decat in trei regiuni, relateaza Mediafax.

Partidul taranilor croati (HSS), un alt partid al coalitiei de la putere, a realizat un rezultat neasteptat, conducand in doua regiuni.

Partidul Democratic din Istria, membru al coalitiei de guvernamant, a ajuns in fruntea unitatii administrative teritoriale Istria, in timp ce un alt partid aflat la putere, Partidul socio-liberal croat, se afla in fruntea altei regiuni.

SDP a pastrat controlul la Zagreb, unde locuieste un sfert din populatia tarii, si a castigat la Split, al doilea oras al tarii, cu circa 190.000 de locuitori. La Vukovar, oras disputat intre sarbi si croati, victoria a fost obtinuta de un partid local sarb.

"Noi suntem multumiti de rezultate, dar nu suntem euforici", a declarat premierul Ivita Racean la aflarea rezultatelor.

Conform lui Racean, va avea loc o reuniune peste circa o saptamana pentru a examina perspectivele unui Guvern de coalitie, dupa ce vor fi formate aliantele politice pentru exercitarea puterilor locale.

Diferitele partide care fac parte din coalitia aflata la putere au decis sa se prezinte individual la vot pentru a-si evalua mai bine pozitiile.

La sediul HDZ, de la Zagreb, a izbucnit euforia la aflarea rezultatelor. "HDZ a regasit, in sfarsit, increderea alegatorilor croati", a declarat Ivo Sanader, presedintele partidului.

Sondajele de opinie sugerau ca HDZ, partidul fostului presedinte Franjo Tudjman, urma sa-si piarda duminica si ultimele bastioane ale puterii, dar votul a infirmat aceste previziuni, dand o serioasa lovitura guvernului pro-occidental de la Zagreb.

Victoria locala a nationalistilor ar putea duce la intarzierea reformelor la nivel national, relateaza CNN.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO