Prima pagina

Palestinienii amana proclamarea independentei

11.09.2000, 00:00 10



Consiliul Central Palestinian (PCC) pregatea ieri un document ce prevede amanarea proclamarii unui stat independent, pentru a permite desfasurarea de noi negocieri cu Israelul, a declarat presedintele PCC, Salim al-Zanoun.

Oficialul palestinian a declarat, in cea de-a doua si ultima zi a reuniunii PCC, ca toti cei care au luat cuvantul la lucrari au cerut amanarea proclamarii, care ar fi urmat sa fie facuta pe 13 septembrie, relateaza Reuters.

"Cu totii au fost de acord cu o amanare care insa nu poate trece de sfarsitul acestui an si cred ca vom lua o decizie care sa stipuleze acest lucru", a adaugat oficialul palestinian.

Desi consensul privind amanarea pare realizat, mai existau unele divergente intre parlamentarii palestinieni privind fixarea sau nu, in declaratia finala, a unei date precise pentru proclamarea statului independent.

Israelienii si palestinienii urmeaza sa reia astazi negocierile bilaterale, care se vor derula alternativ in Israel si teritoriile palestiniene.

Un oficial la OEP a precizat ca delegatia israeliana va fi condusa de ministrul de externe interimar Shlomo Ben Ami si avocatul Gilead Sher, iar cea palestiniana de Saeb Arekat si seful securitatii pentru Fasia Gaza, Mohammad Dahlane.

Arafat a declarat ca astazi vor incepe patru saptamani de negocieri intensive cu israelienii, in urma unui apel al presedintelui american Bill Clinton pentru evitarea unei noi crize in regiune.

Ieri, Gadi Baltiansky, purtatorul de cuvant al premierului israelian Ehud Barak, a declarat ca statul evreu este gata sa incheie un acord cu palestinienii care sa prevada o amanare a rezolvarii problemelor legate de statutul Ierusalimului de Est.

"Aceasta idee nu este aplicabila, insa, deocamdata, intrucat Yasser Arafat o refuza", a adaugat Baltiansky. Shlomo Ben Ami a subliniat, la randul sau, ca Israelul "nu a respins din capul locului ideea unei amanari a chestiunii Ierusalimului".

Statutul Ierusalimului de Est, anexat de Israel in 1967, este principalul obstacol care a dus la esuarea negocierilor de la Camp David, din luna iulie.

In timp ce palestinienii doresc ca aceasta parte a orasului sa fie capitala viitorului lor stat, Israelul afirma ca Ierusalimul este capitala unica si indivizibila a sa.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO