Prima pagina

Pechiney scrie la Guvern

25.05.2001, 00:00 15



Cea mai mare companie producatoare de aluminiu din Europa, Pechiney, a trimis zilele trecute primului ministru al Romaniei, Adrian Nastase, o scrisoare prin care incearca sa explice ca oferta sa pentru Alro este mult mai interesanta, "superioara" pentru dezvoltarea companiei romanesti.

"Daca majorarea de capital programata va avea loc si statul nu va mai putea vinde pachetul majoritar de actiuni unui investitor strategic industrial, Pechiney nu va mai avea un interes puternic pentru privatizarea Alro.", a declarat ieri Chrystele Invins, responsabila pentru comunicare a Pechiney.

"Pechiney este furnizorul de tehnologie si echipament pentru Alro inca de la infiintarea acestei companii, iar daca va castiga contractul va sustine programul de investitii prevazut. De asemenea, Pechiney are in plan cresterea de cinci ori a productiei la Alprom", a mai spus Invins.

Reprezentantii Pechiney au avut discutii cu autoritatile romane de la sfarsitul anului trecut, si si-au manifestat interesul si pentru compania Alprom. Totusi, Pechiney nu a dorit sa cumpere actiuni la ALRO sau ALPROM, atunci cand ele fost oferite de Romanian Investment Company saptamana trecuta. Marco International insa a facut-o.

" Nu exista un raspuns la scrisoarea firmei franceze, dar exista foarte multe astfel de scrisori, pentru ca foarte multe societati sunt interesate de privatizarea Alro. Asteptam rezulatele controlului care se face acum la Alro, si dupa aceasta va fi luata o decizie privind privatizarea.", a spus Claudiu Lucaci, purtator de cuvant al Guvernului.

Sindicatele de la ALRO nu sunt de acord cu intentia majorarii de capital si au anuntat un miting de protest pe 29 mai. Pe de alta parte, surse din APAPS afirma ca unele dintre conditiile puse de Pechiney erau restrictive - intre ele se numara si garantarea de catre guvernul roman a pretului la electricitate.

In acelasi timp, privatizarea prin licitatie, spun aceleasi surse, s-ar putea lovi de un contract mai vechi, prin care Casa de Comert Balli Group are drept de preemtiune la cumpararea combinatului.



CNVM, cu ochii pe tranzactiile mari

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a atentionat ieri societatile de valori mobiliare sa recomande clientilor ca tranzactiile prin care se transfera, frecvent, pachete de actiuni care, totalizat, depasesc 5% din capitalul social al unui emitent, sa se realizeze prin lansarea unei oferte publice sau a unui plasament secundar privat, a declarat Gabriela Anghelache, vicepresedintele CNVM.

In ultima perioada, pe piata de capital s-au inregistrat mai multe tranzactii, realizate succesiv, la intervale scurte de timp, cu pachete semnificative de actiuni apartinand unor societati importante, cum este Alro Slatina.

"Aceste operatiuni nu incalca normele, si, in conformitate cu legea, nu putem anula aceste tranzactii", a spus Anghelache. CNVM considera insa ca aceste operatiuni, care se afla la limita legalitatii, au un efect negativ asupra transparentei tranzactiilor si asupra accesului participantilor la o informare corecta si oportuna, considerate esentiale pentru formularea deciziei investitionale.

Conform normelor legislative, tranzactiile cu pachete mai mari de 5% se fac numai prin lansarea unei oferte publice sau printr-un plasament secundar privat.

In conformitate cu regulamentul CNVM nr. 6/1995 privind oferta publica de vanzare de valori mobiliare, plasamentul secundar privat reprezinta vanzarea de catre proprietar a cel putin 1% din actiunile unei societati unui numar de cel mult 35 de investitori, in conditiile contactarii a maximum 100 de persoane determinate pe baza unor criterii prestabilite si in conformitate cu reglementarile specifice ale CNVM. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO