Prima pagina

Preluarea a 50% din Flanco, o afacere de 25 mil. dolari

20.10.2003, 00:00 21

Un consortiu format din fondurile de investitii DBG si Polish Enterprise Fund IV ar putea prelua pana la sfarsitul acestui an aproximativ 50% din actiunile Flanco - cel mai mare lant de magazine pentru electrocasnice din Romania, intr-o tranzactie estimata la 20 - 25 de milioane de dolari, spun surse apropiate discutiilor.
DBG, un fond de investitii al grupului Deutsche Bank, si Polish Enterprise Fund sunt in negocieri pentru a cumpara actiunile detinute la Flanco de un alt fond de investitii - Danube Fund (33%) si fondatorul companiei - Florin Andronescu.
Oresa Ventures, fondul de investitii suedez care detine 47% din actiunile Flanco, nu intentioneaza deocamdata sa vanda, asteptand momentul in care compania va deveni suficient de mare pentru a fi cumparata de investitori strategici.
Reprezentantii fondurilor de investitii nu au dorit sa comenteze informatiile privind negocierile.
Discutii pentru vanzarea Flanco au existat de mai multe ori in ultimii ani insa de data aceasta interesul investitorilor straini a devenit mai concret.
Consortiul DBG - Polish Enterprise Fund, care are cele mai mari sanse de a prelua circa 50% din actiuni, s-a format de curand, dupa ce actualii actionari ai Flanco au avut discutii cu mai multe fonduri de investitii internationale sau regionale.       Vanzarea a 50% din actiunile Flanco ar putea fi una din afacerile anului pe piata romaneasca, fiind vorba de o companie care va atinge vanzari de peste 100 de milioane de dolari in 2003.
Valoarea Flanco este estimata la 45 - 50 de milioane de dolari, spun sursele citate.Oresa Ventures si Danube Fund au intrat in afacerea Flanco in urma cu sase ani pentru a sustine dezvoltarea companiei si a vinde apoi catre un investitor strategic.Compania nu a ajuns la o dimensiune suficient de mare pentru a fi atractiva in fata investitorilor strategici insa pe piata au aparut fonduri mari, europene, care doresc ca cumpere pentru a continua dezvoltarea Flanco si a vinde in final tot catre marile grupuri de profil. Achizitia de actiuni Flanco ar fi prima investitie a DBG pe piata romaneasca. Polish Enterprise Fund IV, unul din cele mai mari fonduri de investitii regionale (cu o capitalizare de 220 de milioane de dolari) a investit deja in Romania, fiind actionar al Orange.
Explozia vanzarilor in rate a facut ca in ultimul an si companiile Altex sau Domo, principalii concurenti ai Flanco, sa fie curtate de fonduri de investitii. Ambele companii sunt controlate in prezent de oameni de afaceri romani. laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO