Prima pagina

Romania, pe locul 64 din 174 in clasamentul dezvoltarii umane

30.06.2000, 00:00 22



Romania se afla pe locul 64 in clasamentul Natiunilor Unite privind dezvoltarea umana, conform caruia Canada este, pentru al saptelea an consecutiv, locul unde se traieste cel mai bine din intreaga lume.

Clasamentul, publicat ca parte a Raportului Dezvoltarii Umane pentru anul 2000, este elaborat pe baza mai multor criterii: veniturile obtinute, sistemul de sanatate, speranta de viata si nivelul educational, relateaza Reuters.

Inaintea Romaniei se afla toate celelalte tari candidate la Uniunea Europeana din sud-estul continentului, inclusiv Bulgaria (situata pe locul 60), precum si alte state ca Rusia - pe locul 62 sau Cuba - pe 56.

In partea superioara a clasamentului, dupa Canada urmeaza Norvegia, SUA, Australia, Islanda, Suedia, Belgia, Olanda, Japonia si Marea Britanie, analistii subliniind prezenta statelor scandinave pe primele locuri. De cealalta parte, pe ultimele locuri se afla numai state africane, cum ar fi Sierra Leone, Niger, Etiopia, Mozambic, Ciad sau Mali.

In clasamentul din acest an, ca si in cele zece care l-au precedat, au fost cuprinse 174 de tari. Pe langa indicii mentionati, raportul din acest an a mai luat in consideratie relatia dintre drepturile omului si dezvoltare, precum si politicile propuse de guverne pentru promovarea si respectarea democratiei.

In cazul in care este analizat progresul pentru femeile din cele 174 de state, Canada coboara pe locul opt, iar Statele Unite pe 13 in asa-numitul "index de putere al genului", care masoara numarul femeilor in parlamente, guverne, pe posturile tehnice si pe cele profesionale (medicina, avocatura, inginerie), precum si veniturile medii ale acestora comparativ cu ale barbatilor.

In aceasta categorie, pe primele locuri se afla statele scandinave - Norvegia, Islanda, Suedia, Danemarca, Finlanda - urmate de Germania si Olanda. Japonia, care se afla pe locul 9 in clasamentul general, cade pana pe 41.

Raportul indica insa si faptul ca prosperitatea este insotita de rate ridicate ale saraciei. In Statele Unite se inregistreaza cel mai mare produs intern brut din lume, dar tara se afla pe primul loc in ceea ce priveste rata saraciei in cele mai bogate 18 tari, urmata de Irlanda si Marea Britanie. Principalul motiv al acestei situatii este gradul scazut de alfabetizare al multor persoane, care nu le permite acestora sa faca fata vietii in societatile complexe in care traiesc.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO