Prima pagina

UTI pune la bataie circa 16 mil. euro pentru achizitii

05.03.2007, 19:07 15

UTI Grup, producatorul de solutii IT&C, de securitate, instalatii electrice si sisteme militare, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a anuntat ca va investi anul acesta circa 12-16 mil. euro pentru achizitia unor companii prin care sa-si intareasca diviziile grupului.
"Fiecare din cele patru divizii ale grupului (n.r.- Sisteme de securitate si militare, Instalatii si constructii, Mentenanta si administrare, Tehnologia informatiei si comunicatii) va avea anul acesta un buget de circa 3-4 milioane de euro pentru achizitionarea unor companii de profil. Vrem sa dezvoltam intr-un mod echilibrat companiile din grupul UTI, pentru ca toate se afla in domenii cu potential ridicat de dezvoltare", a declarat Tiberiu Urdareanu, presedintele UTI Grup. Decizia face parte din planul de dezvoltare pe urmatorii cinci ani impreuna cu fondul de investitii AIG Investment Fund, care a preluat la finele lui 2005 un pachet de 30% din actiunile UTI printr-o majorare de capital de circa 17 mil. euro.
Grupul se afla in prezent in negocieri pentru a obtine un credit de pana la 50 mil. euro pentru dezvoltarea afacerilor. "Suntem in discutii pentru contractarea unui credit de dezvoltare pe termen lung de la un consortiu de banci pentru a ne finanta viitoarele achizitii si dezvoltarea diviziilor", precizeaza Urdareanu.
Fiecare divizie a grupului UTI isi va extinde, incepand cu anul acesta, obiectul de activitate. "Pentru divizia de constructii intentionam sa achizitionam o companie specializata in instalatii, precum si companii locale care se ocupa de lucrari edilitare. In ceea ce priveste divizia de securitate suntem interesati sa intram pe pietele din Orientul Apropiat si CSI", spune Urdareanu. Grupul UTI a realizat anul trecut un profit net de 5,6 mil. euro la o cifra de afaceri de 83, 8 mil. euro, in crestere cu 40% fata de anul precedent.
Grupul de firme UTI este controlat de Tennisschool Efect, care detine 97% din actiuni. AIG Capital Partners controleaza 30% din compania Tennisschool.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO