Prima pagina

Valeriu Stoica cere liberalilor sa sprijine alianta PNL-ApR

12.07.2000, 00:00 19



Prim-vicepresedintele PNL, Valeriu Stoica, a adresat ieri o scrisoare liberalilor, care peste cateva zile se vor intruni in Consiliul National al partidului, in care le cere sa aleaga, ca strategie electorala, intre o alianta PNL-ApR si participarea pe liste proprii. El spune ca orice alta varianta ar fi de natura "sa puna intr-un grav pericol insasi existenta PNL".

Dupa ce face o analiza a conjuncturii politice actuale, Stoica pune concluziile: "Avem de ales intre: 1) o constructie politica solida PNL-ApR, care sa aiba care sa aiba ca obiectiv final fuziunea acestor doua forte politice intr-unul din cele mai importante partide politice din Romania, purtand denumirea prestigioasa de Partidul National Liberal si ducand mai departe traditia istorica a partidului nostru. Aceasta constructie va trece printr-o eventuala alianta pana la alegerile parlamentare. In cazul in care nu vom reusi sa construim aceasta mare forta politica, vom lasa calea deschisa crearii polului social-democrat, ceea ce ar insemna victoria zdrobitoare a stangii in Romania.

Trebuie sa amintesc ca PNL a reusit sa isi revina dupa lovitura primita in 1992 numai ca urmare a aplicarii consecvente a politicii de fuziuni ce a dus la unificarea liberala. PNL are datoria de a reuni in randurile sale toate personalitatile si partidele ce au o gandire centrata in jurul valorilor liberale. De aceea, PNL este deschis fuziunii si cu partide precum Partidul Moldovenilor sau UFD.

2) Participarea pe liste proprii la alegerile parlamentare, cu un candidat propriu la alegerile prezidentiale".

Scrisoarea prim-vicepresedintelui PNL se incheie cu un apel catre liberali: "Orice alta varianta ar fi de natura sa puna intr-un grav pericol insasi existenta PNL. Sa ne amintim cu totii, mai ales membrii Consiliului National, ca orice alegere presupune luciditate, clarviziune, fidelitate fata de Partidul National Liberal si Romania si, nu in ultimul rand, mult curaj".

Din scrisoare reiese ca varianta unei aliante PNL-ApR este considerata de prim-vicepresedintele PNL ca fiind cea mai buna, urmand sa aiba ca obiectiv final "fuziunea acestor doua forte politice intr-unul dintre cele mai importante partide politice din Romania". Stoica este de parere ca daca PNL si ApR nu reusesc sa construiasca aceasta "mare forta politica", ar lasa calea deschisa crearii polului social-democrat, adica "victoriei zdrobitoare a stangii in Romania". In schimb, explica Stoica, o "constructie politica" PNL-ApR ar avea un "spatiu de expansiune" electorala de 33-36%, format din indecisi si electorat cu intentia unui vot care sa sanctioneze prestatia actualei Coalitii. In aceste conditii, alianta s-ar putea prezenta cu un singur candidat la prezidentiale.

Cea de-a doua formula, participarea pe liste proprii, cu un candidat propriu la prezidentiale are, in opinia lui Stoica, doua puncte slabe: riscul ca PNL sa nu intre in Parlament ramane mare, iar partidul nu are pregatit "un candidat prezidential propriu, competitiv".

Valeriu Stoica cere liberalilor sa nu opteze pentru sustinerea candidatului la prezidentiale al unui alt partid politic sau a unui candidat independent. El spune ca aceasta alegere ar face dificila situatia PNL, riscul sa nu intre in Parlament fiind si mai mare, din cauza ca voturile s-ar distribui in principal catre partidul care propune acel candidat sau catre partidul cu care este identificata persoana respectiva.

Altfel spus, fie ca Emil Constantinescu ar fi sustinut de PN?CD, fie ca ar participa la prezidentiale ca independent, liberalii sunt avertizati de catre prim-vicepresedintele partidului lor ca sustinerea actualului presedinte i-ar avantaja mai degraba pe taranisti.

In scrisoare se spune ca aceste variante se bazeaza pe actuala conjunctura politica. In primul rand, se considera ca "o buna parte a posibililor votanti PDSR dau un vot punitiv si nu unul constructiv", pentru a sanctiona nerealizarile actualei puteri. De asemenea, trebuie tinut cont si de problemele interne existente in partidul lui Ion Iliescu, spune Stoica.

In ceea ce priveste eventualitatea revenirii in CDR, liderul liberal spune ca partidul sau o va face cand "PN?CD va respecta protocolul de functionare a acesteia si va accepta faptul ca alianta trebuie sa devina o Conventie Liberala". De altfel, afirma Valeriu Stoica, in anul 2000, structurarea spatiului politic romanesc nu se mai poate face pe baza opozitiei comunism-anticomunism, ci in functie de rezolvarea problemelor aflate pe agenda reala a electoratului care sunt, in special, de natura economico-sociala".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO