Profesii

Angajatorii iau drumul provinciei

10.07.2006, 14:41 68

Daca in urma cu cativa ani forta de munca din Capitala se bucura de "crema" ofertelor lansate de cei mai puternici angajatori, perspectivele candidatilor din provincie devin tot mai promitatoare. Potrivit specialistilor, argumentele orientarii recrutarii spre provincie sunt cel putin doua: concurenta devine extrem de dura pentru a atrage oameni valorosi in Bucuresti, iar motivatia candidatilor din tara este mult mai puternica.
Orasele din provincie au devenit o destinatie tot mai atragatoare pentru recruiterii marilor companii carora somajul scazut din Bucuresti le ingreuneaza semnificativ munca. Cautarile in afara Capitalei au ajuns sa reprezinte un instrument aproape obisnuit pentru departamentele de resurse umane ale marilor jucatori din diferitele industrii a caror expansiune reclama cresterea efectivelor.
Potrivit specialistilor in resurse umane, angajatorii din industria IT&C, cea a bunurilor de larg consum si serviciile sunt printre cei mai tentati de forta de munca din provincie, mai ales atunci cand vine vorba de recrutari de masa.
Centrele universitare precum Iasi, Cluj, Brasov sau Timisoara sunt tintele pre-dilecte ale angajatorilor, care vad in acestea o sursa excelenta pentru competentele aproape epuizate in Bucuresti, cum ar fi limbile straine sau know-how-ul specific in IT.
"Dat fiind deficitul de forta de munca pe anumite segmente de activitate, precum si nivelul extrem de scazut al somajului in Capitala, din ce in ce mai multe companii isi orienteaza eforturile de sourcing catre orase din provincie, cu potential important dat de numarul de tineri, de valoarea centrelor universitare sau de renumele orasului pe anumite specializari", spune Madalina Motora, communication coordinator la firma de recrutare Manpower Romania. Potrivit acesteia, angajatorii care se orienteaza catre provincie pentru a suplini deficitul de forta de munca pe care il intampina in Bucuresti o fac in doua moduri.
Prima posibilitate, explica Motora, este relocarea unei unitati a business-ului, atunci cand specificul activitatii nu necesita conexiuni fizice directe cu sediul din Capitala, asa cum se intampla in cazul centrelor de suport sau al call centerelor, al centrelor IT sau suport.
Pe langa aceasta, precizeaza reprezentantul Manpower, actiunile de sourcing catre provincie pot fi orientate catre incercarea de a ii convinge pe candidati sa se relocheze in Capitala, in centrele deficitare. Acestea se realizeaza, de obicei, prin actiuni locale, cum ar fi folosirea presei sau parteneriatele cu universitatile.
De altfel, sustin specialistii, concurenta intre angajatori devine tot mai serioasa si in provincie. Spre exemplu, Timisoara, unul dintre cele mai puternice centre economice din tara, este o sursa deja extrem de solicitata, mai ales pe anumite segmente, cum ar fi talentele in IT.
Conform ultimelor date furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), somajul inregistrat la sfarsitul lunii mai se situa la cel mai scazut nivel in zona Bucuresti-Ilfov, precum si in judetul Timis. Astfel, rata somajului in Capitala era de 2,7%, cea din Ilfov de 2,3%, iar cea din Timis de 2,2%.
Valorile cresc semnificativ insa pentru alte zone, cum ar fi cea a Clujului, a Brasovului sau a Iasiului. Daca in judetul Cluj rata somajului era la sfarsitul lui mai de 4,6%, in cazul judetului Brasov ea urca pana la 6,5%, iar in cazul judetului Iasi, pana la 7,1%.
Specialistii spun insa ca nivelul scazut al somajului din zona Capitalei nu este singurul motiv care ii face pe angajatori sa se orienteze catre provincie.
"Provincia a devenit o alternativa viabila pentru piata fortei de munca, pentru ca acolo se simte in general o foame si mai mare de companii, ceea ce gene-reaza, in mod firesc, si un plus de motivatie", explica Valeria Mihaiescu, vice president people and general adminis-tration in cadrul Vodafone Romania.
Compania a anuntat de curand ca va deschide un centru de relatii cu clientii la Ploiesti, pentru care va angaja 450 de oameni. In afara de Bucuresti, Vodafone mai are un call-center si in Brasov, care a fost inaugurat in 2001.
Mihaiescu crede ca, la fel cum s-a intamplat si in cazul recrutarilor, companiei nu ii va fi prea greu sa isi acopere posturile necesare nici in Ploiesti.
"Plus de competenta nu cred ca exista in provincie. Probabil ca sunt la fel de pregatiti ca si cei din Bucuresti, insa un plus de motivatie exista in mod clar, pentru ca bucurestenii au de unde alege dintre companiile de valoare", afirma ea.
Faptul ca bucurestenii au pierdut cateva puncte la capitolul motivatie, in defavoarea candidatilor din provincie,
l-au observat si specialistii din firmele de recrutare.
Anca Tapai, account executive la Professional, sustine ca problema rentabilitatii in ceea ce priveste recrutarea candidatilor din Capitala si a celor din provincie nu trebuie privita in termeni de profit financiar, ci in termeni de calitate umana si profesionala, de motivatie si investitie pe termen lung. "Abundenta ofertelor pe piata bucuresteana a dus in multe cazuri la o anumita lejeritate a candidatilor in raport cu angajatorul, datorita multitudinii de alte optiuni profesionale pe care acestia le au", explica ea.
In viziunea reprezentantului Professional, dinamica pietei fortei de munca din Capitala a generat schimbarea atitudinii candidatilor, a caror motivatie este in principal orientata catre partea financiara, catre posibilitatea de a lucra intr-o multina-tionala si de a putea avansa extrem de rapid pe scara ierarhica. Aceasta tendinta s-a tradus prin instabilitatea acestor candidati si printr-o fluctuatie de personal mai mare decat in anii precedenti.
Astfel, posibilitatea de a invata lucruri noi, de avea un angajament pe termen lung si de a se dezvolta profesional nu mai sunt criterii care sa atarne prea greu in ochii unui bucurestean atunci cand este pus in situatia de a isi alege un job. "Pe de alta parte, candidatii din provincie valorizeaza aceste lucruri, dau dovada de mai multa stabilitate si isi manifesta din ce in ce mai mult dorinta de a migra catre capitala, desi aici au mai multe oportunitati profesionale", adauga Tapai.
Potrivit recruiterilor, vestile cele mai bune se contureaza pentru vorbitorii de limbi straine, in special cele rare, si pentru specialistii in IT, doua segment deja deficitare in Bucuresti. Acestia vor fi din ce in ce mai cautati, ceea ce va putea insemna chiar pachete de relocare, pentru a ii motiva sa vina in Capitala.
Una din companiile care simte cel mai acut lipsa programatorilor este Softwin, care s-a orientat de ceva vreme catre provincie, unde incearca in permanenta sa atraga absolventii facultatilor de profil, vanati de concurenta inca din primii ani de studiu.
"In Bucuresti devine din ce in ce mai greu sa gasim programatori, in conditiile in care din Automatica ies anual in jur de 500 de absolventi, pe care se bat extrem de multe companii de profil", spune Monica Baluta, HR manager Data Security Division Softwin.
Potrivit acesteia, compania are centre in Timisoara, Cluj si Iasi, unde a creat echipe de 10-20 de programatori, platiti la un nivel similar cu cel din Bucuresti, tocmai pentru a ii putea retine.
"Nu exista diferente de competente, gasim oameni foarte bine pregatiti. Exista desigur diferente in ceea ce priveste experienta participarii in proiecte complexe, iar intre orase exista diferente de compe-tente", precizeaza Baluta. Spre exemplu, adauga, Timisoara e dominata de Siemens si Alcatel, care influenteaza formarea anumitor competente, de care acestea au nevoie, cum ar fi cele legate de tehno-logiile specifice telefoniei mobile sau auto-motive-ului.
Recrutarea este cu atat mai dificila, explica Baluta, cu cat cerintele sunt si ele destul de ridicate. Spre exemplu, spune Baluta, in Timisoara a fost nevoie ca, pentru 15 oameni, recrutarea sa se faca dintr-o baza de 100 de candidati. In medie, spun reprezentantii Sofwin, compania selecteaza un candidat cam din 20 de persoane.
Pe langa echipele din Iasi, Cluj si Timisoara, Sofwin mai este prezenta in provincie in Galati, unde are un call-center in care lucreaza aproape 100 de persoane.
Conform specialistilor in resurse umane, salariul mai bun si posibilitatile de promovare reprezinta principalele motive pentru care candidatii din provincie se hotarasc sa porneasca pe drumul spre Bucuresti, pentru a lucra in aceeasi companie sau chiar pentru a da curs ofertei unui alt angajator.
"In special in companiile mari, tendinta angajatilor din provincie este de a migra catre Capitala, mai ales cei care au ajuns la un nivel ierarhic superior si nu mai pot accede pe o treapta superioara decat in Bucuresti", explica Anca Tapai de la Professional.
Ea precizeaza insa ca exista si angajati din Bucuresti care isi doresc sa plece la filialele din tara, tocmai pentru a obtine o pozitie de coordonare.
Pe de alta parte, daca e sa dam crezare unui studiu realizat de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), potrivit caruia ritmul de crestere al salariului mediu net se va apropia, in urmatorii doi ani, intre cele opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei, angajatii din provincie au motive serioase sa fie optimisti. Astfel, in 2008, dintre cele opt regiuni, cinci vor inregistra un avans al salariilor similar cu media nationala, potrivit CNP.
Pana in acel moment, Capitala nu mai este insa unica tinta pentru cei care vor salarii mai mari. Iar asta pentru ca multi dintre angajati realizeaza ca pot merge chiar mai departe.
Edit Todoran, director al firmei de recrutare Commodo, din Cluj-Napoca, crede ca provincia nu va mai reprezenta o solutie pe termen lung. Astfel, chiar daca de cativa ani forta de munca din Ardeal migreaza catre Capitala atrasa de pachetele salariale mai mari, incep sa se contureze si alte posibilitati.
"Cu perspectivele actuale de a lucra in strainatate, majoritatea celor care opteaza pentru parasirea Ardealului prefera plecarea din tara, unde pachetele salariale sunt net superioare celor pe care le-ar obtine in Bucuresti", mentioneaza Todoran.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor (INEP), in ultimii doi ani si jumatate, peste 50.500 de persoane si-au stabilit domiciliul in Bucuresti, venind din provincie. Astfel, in 2004 au venit in Capitala in jur de 23.600 de persoane, in 2005 in jur de 19.800, iar in primele cinci luni ale anului in curs peste 7.100 de persoane.

Provincia, pe urmele Capitalei la salarii

Concurenta cea mai puternica pe piata vine tot din partea marilor centre regionale, care, spun specialistii, au ajuns pe anumite segmente la niveluri salariale similare cu cel al Bucurestiului. "Deja nivelul salarial al pietei IT este comparativ intre Bucuresti si provincie iar un alt domeniu in care are loc aceasta aliniere este cel al serviciilor, in special cel financiar-bancar", spune Anca Tapai de la Professional. De altfel, adauga ea, faptul ca multe din companiile mari si-au deschis filiale sau centre in marile orase din provincie a determinat o crestere salariala medie de pana la 35%, fata de anul trecut.
Daca la nivel de entry-level diferentele pot fi inca destul de mari, acestea se reduc insa mai ales in ceea ce priveste salariile managerilor. Tapai precizeaza ca acestea scad fata de Capitala cu aproximativ 8-15% in orase precum Cluj, Iasi sau Timisoara.
Madalina Motora de la Manpower afirma ca salariile din provincie sunt influentate foarte puternic de gradul de dezvoltare economica a orasului. "In general salariile pe pozitii administrative in orasele din jurul Capitalei sunt cu pana la 25% mai scazute decat in Bucuresti. Cand vorbim insa de centrele universitare puternice, diferentele se resimt doar foarte putin, iar atunci cu cel mult 10%", explica ea.
La nivelul anului 2003, la nivelul tarii se inregistrau mari discrepante intre salariile celor care munceau in Bucuresti si ale celor din provincie. Studiile realizate pe acest segment aratau ca salariile din Capitala erau cu 15,3% mai mari decat media pietei, in timp ce in provincie acestea puteau ajunge la 37,7% sub medie.

Cand se face sourcing in provincie

Potrivit reprezentantilor Manpower Romania, orientarea catre provincie este preferata de companii pentru cateva tipuri specifice de recrutari:
n recrutarile in masa: sute de angajati pe acelasi tip de post, in cazul deschiderii de unitati de business, cum ar fi call-center-ele sau centrele comerciale
n recrutarile de nisa pentru pozitii extrem de specializate, pentru care exista centre de pregatire doar in provincie, sau exista companii pe aceeasi linie de business care au format profesionisti in domeniu.
n recrutari interne: spre exemplu, in cadrul lanturilor de retail (comercial, bancar etc.), atunci cand prima unitate s-a deschis in provincie iar Capitala este inclusa intr-o etapa ulterioara, sunt trimisi specialisti din provincie care cunosc compania si produsele si dezvolta afacerea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO