Profesii

Cine este Valentin Popa, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei

Cine este Valentin Popa, propunerea PSD pentru funcţia...

Autor: Departamentul Social

26.01.2018, 13:46 1143

Valentin Popa s-a născut la 12 iulie 1964, iar din 1989 a început să lucreze la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, unde din 2012 până în prezent ocupă funcţia de rector.

De asemenea, Valentin Popa a fost şef al catedrei de Calculatoare şi Automatizări, dar şi director de proiect în cadrul unor contracte de cercetare ce implică lucrul în consorţii şi
managementul unor echipe de cercetători distribuite teritorial, potrivit CV-ului afişat pe site-ul universităţii.

În noiembrie 2017, Valentin Popa a avut mai multe schimburi de replici cu ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, la un seminar organizat la Suceava. Potrivit presei locale, la acel moment Kuzmin a spus că armata rusă nu a intervenit în estul Ucrainei, explicând că "atunci când a intervenit în Abhazia în două zile, din greşeală a ajuns în Tbilisi, dar după ce au înţeles greseala au dat comandă şi trupele s-au retras".

"Iata un motiv pentru care ar trebui sa colaboram in domeniul economic si stiintific. Poate împreună, cele două state, cercetatorii din cele două state, ar putea lucra la sistemul de frânare al tancurilor astfel încât să se oprească mai repede şi nu în câţiva zeci de kilometri", a replicat Valentin Popa.

În 2015, la deschiderea anului academic, Valentin Popa spunea că atât timp cât alocaţia pentru un student e mai mică decât cea pentru un deţinut, numărul lor va tinde să se egaleze întrucât lipsa finanţării educaţiei duce la costuri mai mari cu cei "needucaţi"

"Decidenţii politici trebuie să fie conştienţi că atât timp cât alocaţia pentru un student va fi mai mică decât cea pentru un deţinut, într-un final, numărul acestora va tinde să se egaleze. Cu cât foloseşti fonduri mai puţine pentru educaţie, cu atât ai nevoie de mai mulţi bani pentru cei needucaţi", a spus Popa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO