Catarare, caiac, rafting, iata cateva cuvinte care ne duc cu gandul la sporturile extreme si la un grup mic de privilegiati. Totusi, astazi acesti termeni au si o altfel de conotatie. Nu putine firme, si mai ales firmele internationale, apeleaza la traininguri unde aceste activitati sunt la ele acasa. Scopul primordial al acestor traininguri outdoor, folosite de decenii in tarile mai dezvoltate, dar care incep sa se strecoare si pe plaiurile noastre mioritice, este formarea echipelor, sau "teambuilding".
Managerii firmelor performante stiu foarte bine ca, pe langa un salariu adecvat, trebuie pus accent si pe spiritul de echipa, ca nu se poate face treaba buna fara un lucru adecvat in echipa. Un mijloc propice pentru atingerea acestor obiective este trainingul outdoor, avand in vedere ca acesta chiar prin natura sa, precum si prin adancimea celor traite are implicatii in planul fizic, psihic si emotional al omului. Sim foarte bine ca emotiile sunt cele care lasa urmele cele mai adanci in noi.
Daca vom cauta radacinile trainingurilor outdoor, le putem gasi in jurul unui pedagog reformist, de origine germana, si anume Kurt Hahn, care in 1941 a fondat prima scoala Outward Bound din lume, care avea ca scop contributia la educarea tinerilor prin implicarea sporturilor naturale. In timp ce programul Outward Bound s-a raspandit in lume, au aparut si alte organizatii si firme de tip outdoor, largindu-se totodata si paleta grupurilor tinta.
Care sunt caracteristicile unui training outdoor?
* De obicei au loc sub cerul liber;
* Sala de seminarii este natura;
* Are un component fizic;
* Implica o serie de consecinte imediate in cadrul activitatilor;
* Lucreaza cu provocari si cu experiente limita;
* Foloseste ca mediu un amalgam de sporturi naturale clasice, aparate artificiale cat si o paleta larga de activitati pentru dezvoltarea increderii sau de rezolvare de probleme;
* Grupa sau echipa sunt un promotor important al schimbarii.
Trebuie insa sa facem o diferenta intre programele tip aventura pure, incentive si intre un training outdoor. Diferenta capitala este ca, in timp ce in cadrul unui program incentiv cu sporturi extreme se pune accent pe partea de traire, de senzatii tari si pe "fun", in cadrul unui training outdoor, chiar daca unele activitati sunt aceleasi ca si cele mentionate mai sus, participantii au posibilitatea ca, dupa o initiere, executare si evaluare, dincolo de experientele traite sa reflecteze asupra celor intamplate, sa discute experientele atat pozitive, cat si negative si sa faca uz de cunostintele sau experientele acumulate in activitatile lor urmatoare.
Simon Priest, unul dintre teoreticienii cei mai marcanti ai trainingului outdoor vorbeste despre patru tipuri de programe outdoor.
Primul, pe care il numeste programul recreational, (care la noi este confundat de multe firme si de multi manageri de resurse umane cu trainingul outdoor) consta din activitatea outdoor propriu-zisa, care produce schimbari la nivelul sentimentelor, dar nu are nici un efect de dezvoltare asupra organizatiei.
A doua categorie, cea a programelor educationale implica deja evaluare, activitatile sunt planificate conform necesitatilor clientului. Aceste programe produc deja schimbari in gandire.
Al treilea tip este programul de dezvoltare, sau trainingul outdoor, care produce schimbari comportamentale si implica transferul la munca de zi de zi.
Al patrulea tip de program, programul redirectional, este adresat unor indivizi cu comportament disfunctional si se foloseste ca terapie.
Pe langa aceste activitati provocatoare, care implica - desi se crede opusul - mai ales psihicul, in cadrul trainingurilor outdoor exista nenumarate exercitii sau proiecte de invatare, prin care participantii au ocazia sa-si exerseze si sa-si imbunatateasca, intr-un mediu total diferit de cel de la locul lor de munca, deprinderile de organizare sau de conducere, fara ca acest lucru sa atraga asupra lor consecinte mai mult sau mai putin grave din partea conducerii firmei. Totodata, o data cu discutarea greselilor facute si cu schitarea modelelor de rezolvare putem sa transformam insuccesul intr-un succes din punctul de vedere al eficacitatii trainingului, chiar daca nu am reusit sa rezolvam exercitiul propriu-zis.
In acelasi timp nu trebuie sa uitam ca o serie de insuccese implica pierderea motivatiei din partea participantilor, motiv pentru care este foarte important sa alegem gradul de dificultate al exercitiilor in functie de aptitudinile grupei.
Un training outdoor, care contine atat exercitii simple, care au ca scop primordial cunoasterea reciproca, cat si proiecte complexe, care implica deja o gandire strategica si un management adecvat al resurselor si al timpului, poate sa contina invataminte si experiente de durata chiar si pentru un manager experimentat.
In ciuda faptului ca principalele activitati din cadrul unui training outdoor sunt stabilite inainte de training de furnizorul acestuia si de reprezentantul clientului, fie acesta managerul sau directorul de resurse umane, pe tot parcursul sau, programul poate suferi permanent modificari.
Un training outdoor adevarat este condus avand in vizor atat activitatile, cat si individul si echip (John Adair, conducerea centrata pe actiune, 1994). Problema sau sarcina din cadrul unei activitati nu poate fi solutionata daca nu suntem atenti la necesitatile individului si ale echipei, iar neluarea in considerare ale acestor necesitati duce, pe termen lung, la lipsuri in rezolvarea sarcinilor.
In cadrul evaluarii activitatilor pot iesi la suprafata probleme, lipsuri de la locul de munca (cum ar fi lipsa orientarii catre client, superficialitatea, etc), care nu erau printre obiectivele trainingului, dar care trebuie recunoscute si tratate ca atare, cautandu-se rezolvarea chiar prin contributia grupului.
Marea diferenta intre invatarea traditionala si invatarea asa cum se efectueaza in cadrul trainingurilor outdoor, numita si pedagogie sau invatare experientiala, este ca trainerul, ca receptor, primeste semnalele venite din partea grupului, exteriorizeaza problemele si, ca facilitator, dirijeaza discutia spre gasirea unei solutii, care va fi aplicata si in cadrul exercitiului urmator.
Prin exersare, modelele de rezolvare se imprima in mintea participantilor, si acestea se pot transfera si in viata de zi cu zi, sau la locul de munca. Respectand ciclul format din planificare, executare, evaluare (Kolb, 1984), un training outdoor poate schimba durabil formele de comportament, poate da nastere la o calitate superioara in munca. Acest lucru nu se intampla in cadrul unui program de tip turistic sau de tip sporturi extreme. Totusi, si aceste activitati dezvolta increderea in sine, responsabilitatea, ele contribuie la cunoasterea si largirea propriilor limite, iar prin reflectare si transfer pot produce si schimbari de comportament.
In functie de obiectivele specifice ale programului, rezultatele unui training outdoor includ:
* O mai mare incredere in sine pe plan individual;
* O accelerare a integrarii a noilor angajati in organizatie;
* O toleranta sporita pentru alte pareri;
* O constientizarea capacitatii de conducere si insusirea unor deprinderi noi;
* O functionare mult mai eficienta a echipei;
* O comunicare imbunatata in cadrul echipei;
* O atasare mai profunda de indivizii, de echipa si de scopul organizatiei.
Cele povestite mai sus se leaga mai mult de personalitate, de deprinderile sociale, dar acestea sunt necesare si in viata de afaceri, motiv pentru care trainingurile outdoor, in ciuda faptului ca nu dezvolta deprinderi profesionale concrete, ocupa un loc important in paleta de dezvoltare a resurselor umane moderne.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
