Profesii

Din culisele planului „CEO privat la stat“. Primul headhunter va încasa 120.000 de euro anul acesta

Autor: Adelina Mihai

06.09.2011, 20:22 714

Costurile cu recrutarea şi salariile noilor manageri, care vor fi de câteva zeci de ori mai mari decât cele din prezent, au fost asumate şi de premierul Emil Boc, au afirmat înalţi funcţionari din Ministerul Economiei implicaţi în coordonarea acestui proces, într-o discuţie purtată ieri cu ZF.

"Procesul nu este ieftin, dar costurile au fost asumate, premierul ştie de tarifele practicate de head-hunteri şi de salariile pe care ar trebui să le aibă noii manageri, pentru că am zis de la început că nu se poate să fie plătiţi la nivelul salarial al unui secretar de stat", au spus oficialii ministerului.

Un executiv de top câştigă, în medie, un salariu de 150.000 de euro pe an (12.500 de euro/lună), iar tariful perceput de un head-hunter este, de regulă, o treime din salariul anual, adică 45.000 de euro. Salariile actualilor directori din companiile mari de stat au fost plafonate la nivelul salarial al secretarilor de stat şi nu depăşesc 1.600 de euro pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO