Profesii

Panos Manolopoulos, Stanton Chase: Daca vrei sa devii un manager bun, trebuie sa incepi din Est

Panos Manolopoulos, Stanton Chase: Daca vrei sa devii un manager bun, trebuie sa incepi din Est

Panos Manolopoulos Stanton Chase: M-a luat mereu prin surprindere sistemul de taxare si impozitare, felul in care apar legi peste noapte. Acesta a fost cel mai mare esec al meu ca manager in Romania: faptul ca nu am reusit sa inteleg regimul fiscal.

24.03.2008, 23:21 89

Daca nu ar fi venit oferta pentru Orientul Mijlociu, spune ca ar fi ramas in Romania, dar s-ar fi retras din managementul operational. Singura varianta pe care o exclude din start este cea a intoarcerii in Grecia, care ar fi reprezentat "un pas inapoi in acest moment al carierei sale". Dupa preluarea jobului din Dubai, urmatorul pas firesc din punct de vedere profesional este preluarea pozitiei de vicepresedinte Stanton Chase pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa.
"Daca vrei sa fii un manager de succes, trebuie sa incepi in Est. Aici trebuie sa iti faci trainingul, apoi sa mergi in Orientul Mijlociu si apoi in China. Dupa 20-25 de ani, vine momentul sa te pensionezi in SUA. O miscare in sens invers este gresita, pentru ca nu poti invata lucruri interesante, ca manager, pe pietele dezvoltate si mature."
Manolopoulos spune ca ceea ce a facut in cei aproape patru ani in care a condus Stanton Chase Romania poate fi numit micromanagement, intrucat s-a ocupat de fiecare detaliu din companie, de la gestionarea aspectelor administrative pana la negocierea de contracte de un milion de euro.
Pentru prima data a venit in Romania in 1999 ca general manager al firmei de avocatura Rokas & Partners, pozitie pe care a ocupat-o timp de trei ani, dupa care s-a intors in Grecia, pentru a prelua o pozitie regionala in cadrul casei de avocatura. Dar nu pentru mult timp. A revenit in Romania in 2003 pentru a prelua conducerea biroului local al firmei de executive search Stanton Chase, pentru care lucrase ca avocat cand conducea Rokas & Partners. In prezent, detine 20% din actiunile Stanton Chase Romania si 5% din participatia la biroul din Bulgaria, pe care l-a deschis in 2006 si de coordonarea caruia s-a ocupat pana in prezent. Pe pozitia de managing partner al biroului local a fost numita Mihaela Damian. In 2004, cand a preluat conducerea Stanton Chase la Bucuresti era cu mult mai greu decat acum sa faci executive search. "Piata nu era deloc educata in ceea ce priveste diferentele dintre recrutare si executive search", spune Manolopoulos, adaugand ca nu i-au ajutat nici tarifele practicate. "Eram putin cam scumpi pentru ce exista atunci pe piata."
Spune ca i-a fost greu la inceput, din postura de expatriat grec, venit sa puna bazele unei companii care activa intr-o industrie aflata in plin proces de maturizare si crestere.
"Nu intelegeam oamenii si cultura. Nici cu limba nu m-am impacat foarte bine de la inceput, abia in ultimii doi ani am inceput sa inteleg si sa vorbesc putin romana." Pe langa dificultatile inerente de acomodare pe care le experimenteaza probabil orice expat, Manolopoulos venea intr-o industrie despre care nu se stia mare lucru pe atunci. "A fost nevoie de un extraefort." Si acum, Manolopoulos si Ulrik Rasmussen, partener in cadrul Pedersen & Partners, sunt singurii expati care conduc afaceri locale in executive search.
In primul an de activitate, biroul local al Stanton Chase a inregistrat afaceri de mai putin de 200.000 de euro, pentru a creste de cinci ori in doar trei ani, pana la peste un milion de euro in 2006.
"Am folosit foarte bine brandul si am vrut sa fim recunoscuti in piata", spune el, adaugand ca vizibilitatea si recunosterea companiei este mai mare in Romania decat in SUA. Aceasta este, de altfel, strategia pe care o va aplica si in cele sase tari pe care le va conduce in Orientul Mijlociu incepand cu aprilie: sa construiasca brand-ul Stanton Chase pe o piata care depaseste 30 de milioane de locuitori.
De asemenea, Manolopoulos crede ca si specializarea pe patru grupuri de practica a ajutat la cresterea businessului: servicii financiare, FMCG, technology si industrial.
Pe langa pozitia de managing partner, este si global practice leader al Stanton Chase pentru divizia de FMCG, supervizand toate proiectele de executive seach din domeniu si coordonand aproape 100 de consultanti din toata lumea care ii raporteaza direct. Una dintre reusitele mandatului sau a fost ca in prezent sunt doi parteneri romani la conducerea biroului de la Bucuresti.
"De cand am preluat pozitia de managing partner, aceasta a fost intelegerea: ca, in timp, managementul local sa revina in mana romanilor."
La inceput, biroul local era controlat de Stanton Chase Austria, Stanton Chase Grecia si Stanton Chase International, intre timp austriecii iesind din actionariat.
In ceea ce priveste insuccesele mandatului sau in Romania, spune ca nu a fost niciodata capabil sa inteleaga sistemul de taxare si impozitare din Romania.
"M-a luat mereu prin surprindere sistemul de taxare si impozitare, felul in care apar legi peste noapte. Acesta a fost cel mai mare esec al meu ca manager in Romania: faptul ca nu am reusit sa inteleg regimul fiscal."
Stanton Chase a plasat de la intrarea pe piata 500 de manageri, dintre care 100 sunt manageri de top. Personal, Manolopoulos a plasat 20 de manageri. "Este un sentiment bun sa plasezi oameni, mai ales atunci cand este vorba despre pozitii-cheie." Manolopoulos va prelua functia de CEO al Stanton Chase International in Orientul Mijlociu, supervizand din Dubai sase tari: Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar, Bahrein, Kuweit si Arabia Saudita.
Piata din Orientul Mijlociu este o provocare si mai mare pentru executive search decat era Romania in urma cu cativa ani. Salariile sunt foarte mari, comparabile cu cele din SUA, China sau marile centre financiare si de afaceri cum este Londra, fapt ce atrage expati din toate colturile lumii. Cu toate acestea, nu este o zona foarte prietenoasa, apropierea de zone de conflict ca Iranul sau Afganistanul explicand in mare parte dis-ponibilitatea companiilor de a oferi salarii foarte mari. Aceasta se adauga la cres-terea pretului petrolului care a transformat companiile din Golf in niste "masini de bani". "Companiile iti spun ca au nevoie de un manager pentru o anumita pozitie, insa fara a-ti comunica un buget fix in care trebuie sa te incadrezi. In schimb, vor cel mai bun manager posibil pentru banii pe care ii ofera", precizeaza Manolopoulos. Ramane apoi sa convingi un strain sa se mute intr-o tara musulmana, chiar daca pachetul e consistent.

Managerii romani sunt prea sensibili
Romanii isi schimba jobul atat de des pentru ca stiu ca este relativ usor sa gaseasca un alt loc de munca. "Managerii romani sunt mofturosi pentru ca simt ca pot pleca din companii in momentul in care nu le convine ceva, dat fiind ca ies in piata, intr-un mediu sigur, unde isi gasesc foarte repede de lucru, uneori chiar si pe bani mai multi", este de parere Panos Manolopoulos.
In consecinta, top managementul romanesc trebuie sa se poarte "cu manusi" cu subordonatii, pentru ca la cel mai mic semn negativ, acestia vor pleca din companie. Tendinta nu este noua si nici singulara, spune Manolopoulos, dar se resimte mai puternic decat in alte tari.
In Grecia sau Franta si in alte piete dezvoltate, lucrurile stau cu totul altfel. "Un HR manager sau un director de marketing care este concediat sau isi da demisia dintr-o companie risca sa ramana fara job intre sase si opt luni, prin urmare este mai atent la felul in care isi gestioneaza relatiile cu superiorii si nu isi permite sa fie atat de sensibil cum sunt romanii."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO