Profesii

Sondaj: 9 din 10 angajatori au în plan recrutări până la finalul anului. 50% cred că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care îi ajută cel mai mult să atragă candidaţi

Sondaj: 9 din 10 angajatori au în plan recrutări până...

Autor: Mediafax

26.09.2023, 10:25 101

Nouă din 10 angajatori au în plan recrutări până la finalul anului. 50% cred că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care îi ajută cel mai mult să atragă candidaţi.

91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu ştiu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an.

Dintre cei care au în continuare poziţii deschise, 44,4% estimează că numărul de colegi noi pe care îi vor adăuga în echipe în următoarele 3 luni nu va fi mai mare de 5.

20,4% au un plan de 6-10 angajări noi, 18,5% estimează că numărul de recrutări va fi cuprins între 11 şi 50. 7,3% dintre angajatori au deschise între 51 şi 100 de poziţii, 5,4% între 101 şi 250 şi 1,3% între 251 – 500. 2,6% spun că se află în plină campanie de recrutări masive şi vor să angajeze peste 500 de oameni până la final de an.

Întrebaţi care sunt atuu-rile pe care cred că le au şi care îi pot ajuta în atragerea candidaţilor, 50,3% au pus pe primul lor salariile şi bonusurile oferite. 40,1% menţionează şi comunicarea constantă şi transparentă, 37,2% au inclus şi flexibilitatea programului şi a managerilor într-un top al primilor 3 diferenţiatori cheie pe care îi au faţă de concurenţă. Alte aspecte punctate au mai fost beneficiile extrasalariale, echipa şi mediul de lucru, posibilitatea de a creşte în carieră, munca remote sau echilibrul între viaţa personală şi cea profesională.

„Angajatorii sunt conştienţi de faptul că un salariu bun poate să-i ajute mult să găsească mai repede oamenii potriviţi pentru joburile pe care le au deschise. Ştiu însă, la fel de bine, că încep să mai conteze şi alte lucruri pentru că tot mai mulţi candidaţi caută „pachetul complet” atunci când vor să-şi schimbe jobul. Tocmai de aceea, sunt deja câţiva ani de când companiile investesc sume considerabile în brandul de angajator şi în imaginea pe care şi-o construiesc în relaţia cu candidaţii şi cu angajaţii”, susţine Bogdan Badea, CEO eJobs.

Potrivit studiului citat, 45,1% dintre respondenţi consideră că se află într-o companie cu brand de angajator puternic. 35,6% încă lucrează în acest sens şi sunt la început cu acţiunile de employer branding, iar 19,3% declară că nu au un brand de angajator.

„Deşi 6 din 10 angajatori spun că lipsa unui brand de angajator solid devine un impediment în procesul de recrutare, o treime dintre respondenţi cred că acest lucru poate fi evitat dacă lipsa unui brand de angajator este compensată prin salarii şi beneficii, în timp ce 13,6% spun că procesele de recrutare nu le-au fost influenţate până acum de faptul că nu au un brand de angajator de sine stătător”, explică Bogdan Badea.

În acest sens, 48,8% dintre companiile participante la sondaj au declarat că, pentru anul acesta, bugetul de employer branding a reprezentat 1% din cifra de afaceri. 20,2% investesc în acest scop între 1% şi 2%, 16,7% între 2% şi 5%, 10,5% între 5% şi 10% şi 3,9% alocă mai mult de 10% din cifra de afaceri bugetului de employer branding. „Deşi pare puţin, în cifre absolute vorbim de sume care pot depăşi chiar 1 milion de euro pe an, în cazul companiilor foarte mari, care angajează masiv în fiecare an şi în special care activează în industrii care se confruntă cu un nivel ridicat al fluctuaţiei de personal. Cu toate acestea, trebuie menţionat şi faptul că 28% dintre respondenţi au menţionat că, în 2023, au renunţat complet la bugetul de employer branding”, subliniază Bogdan Badea.

Sondajul a fost realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eşantion de 494 de companii, reprezentate de HR manageri, specialişti în HR, manageri de echipe, CEO şi antreprenori.