Proprietăţi

Britanicii de la Dawnay Day au platit 11,8 mil. euro pe doua terenuri in Arad

01.10.2007, 18:21 18

Fondul britanic de investitii Dawnay Day Carpathian, cu activitati in zona Europei Centrale si de Est, a platit 11,8 mil. euro pentru achizitia a doua terenuri la Arad, cu o suprafata totala de 24.500 de metri patrati, in vederea construirii unui centru multifunctional estimat la 72 de milioane de euro. Terenurile sunt situate in apropierea centrului orasului. Centrul multifunctional va include spatii de retail si destinate petrecerii timpului liber cu o suprafata de aproximativ 29.000 de metri patrati, informeaza compania. Valoarea totala a investitiei este estimata la 72 de milioane de euro, iar lucrarile de constructie ar putea incepe in acest an, urmand sa fie finalizate in 2008. Randamentul din chirii este estimat la 7%, astfel incat valoarea proiectului va ajunge, dupa finalizare, la 87 de milioane de euro. Fondul de investitii este detinut de grupul britanic Dawnay Day. Grupul britanic a intrat pe piata romaneasca in acest an, prin lansarea primelor proiecte de centre comerciale la Arad, Cluj si Baia Mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO