Proprietăţi

Capitalizarea companiilor imobiliare listate la Londra a scazut cu 500 mil. euro

14.08.2008, 20:39 21

La mijlocul lunii august a anului trecut capitalizarea ce?lor noua companii - Ablon, Dawnay Day Car?pa?thian, Argo Real Estate, Equest Balkan Properties, Fabian, ECDC, administrat de Charlemagne, Lewis Charles, New Europe Property (NEP) Investments si Eastern European Property (EEP) Fund - era de peste 1,04 miliarde de lire sterline, scaderea medie inregistrata fiind de aproape 40%, pana la nivelul de circa 630 de milioane de lire sterline.
Raportat in euro, scaderea este de aproape 50%, tinand cont de faptul ca moneda europeana s-a apreciat semnificativ in raport cu lira sterlina.
Aceste companii au in derulare investitii de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe piata locala, avand in portofoliu peste 50 de proprietati, majoritatea cumparate in perioada 2005-2007.
Compania maghiara de dezvoltare imobiliara Ablon are in prezent cea mai mare capitalizare - peste 150 de milioane de lire sterline - dar a si inregistrat una dintre cele mai serioase corectii, tinand cont ca in urma cu an capitalizarea companiei depasea 315 milioane de lire sterline, mai mult decat dubla fata de valoarea actuala.
Compania a inceput constructia unui ansamblu rezidential in vestul Bucurestiului - Sunset Residences - si a anuntat mai multe proiecte de birouri, atat in interiorul Capitalei, cat si in apropierea aeroportului Otopeni.
Corectii puternice, de peste 50%, au inregistrat si fondul Dawnay Day Carpathian, care a decis sa-si schimbe numele in Carpathian, precum si doua fonduri mai mici - Lewis Charles si Eastern European Property Fund.
Majoritatea companiilor de dezvoltare imobiliara au inregistrat scaderi la bursa in ultimul an indiferent de piata de capital pe care aveau actiunile listate, cum de altfel s-a intamplat si cu compania locala Impact, care doar in acest an a pierdut circa 60% din valoarea bursiera.
Printre cele mai importante proprietati aflate in portofoliul companiilor listate la bursa din Londra se numara ansamblurile rezidentiale Asmita Gardens (ECDC), New Town (Fabian) si Sunset Residences (Ablon), centrele comerciale Shopping City Sibiu, Shopping City Suceava (Argo), Moldova Mall, Vitantis (Equest) sau Macromall (Dawnay), precum si cladirile de birouri finalizate sau aflate in dezvoltare Lakeview, Baneasa Business Center, Cubic Center (Fabian) sau Euro Tower (ECDC).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO