Proprietăţi

Este piata imobiliara blocata? Se lucreaza pe cel putin 10 santiere mari din Bucuresti

Este piata imobiliara blocata? Se lucreaza pe cel putin 10 santiere mari din Bucuresti
25.03.2009, 15:34 391

 
Piata imobiliara din Capitala nu este complet blocata in ciuda prabusirii vanzarilor de locuinte si reducerea activitatii de inchiriere a spatiilor de birouri si comerciale, atat timp cat pe santierele unor proiecte de locuinte, malluri si cladiri de birouri se gasesc in continuare zeci sau chiar sute de muncitori.
Ansamblurile rezidentiale care au ajuns la un nivel ridicat al vanzarilor, de 50-60%, precum Rasarit de Soare sau Asmita Gardens, mallurile care si-au gasit deja principalele ancore - Cotroceni Park si Sun Plaza sau imobilele de birouri preinchiriate cel putin 70%, cum este cazul proiectelor City Gate sau Euro Tower, sunt impinse inainte de catre dezvoltatori.
Rasarit de Soare din Titan, cu 988 de apartamente, Asmita Gardens de pe Splaiul Unirii (aproape 800 de unitati) sau New Town din Dristor (650 de locuinte) sunt printre cele mai avansate ansambluri de locuinte din interiorul Bucurestiului la care lucrarile de constructii avanseaza, astfel ca doar in aceste proiecte vor fi livrate in acest an cateva sute de apartamente.
Potrivit celor mai recente informatii, proiectul din Titan este precontractat in proportie de 60%, in Asmita mai erau disponibile circa 350 de apartamente, in timp ce in cadrul New Town la inceputul anului erau vandute aproape jumatate din locuinte.
Euro TowerMajoritatea dezvoltatorilor care ajung la un nivel de vanzare a locuintelor de 70-80% isi pot acoperi costurile de constructie din banii obtinuti, in conditiile in care dezvoltatorii care au inceput lucrarile in urma cu doi ani aveau margini de 30-50% din dezvoltarea unor ansambluri rezidentiale. Potrivit datelor existente, lucrari de constructie inca se deruleaza in cadrul ansamblurilor rezidentiale Romfelt Plaza din zona Doamna Ghica, Rose Garden si Planorama din Colentina, InCity Residences din Dristor sau Ten Blocks si Primavara Lujerului din Militari.
Pe de alta parte, pana la sfarsitul acestui an ar putea fi terminate cele mai mari doua malluri din Bucuresti si din tara - Sun Plaza si Cotroceni Park - avand fiecare o suprafata inchiriabila de aproximativ 75.000 de metri patrati si un grad de ocupare de 85% cu mai bine de jumatate de an inaintea inaugurarii.
Ambele proiecte merg inainte, Sun Plaza din Berceni urmand a fi ocupat de catre o serie de chiriasi precum Cora, BauMax, Mobexpert sau Cinema City, in timp ce Cotroceni Park va cuprinde unitati ale retailerilor Real, Inditex, C&A sau operatorul de cinematografe 3D IMAX.
Investitiile cumulate in cele doua proiecte, care vor cuprinde intr-o etapa ulterioara si spatii de birouri, se ridica la 500 de milioane de euro.
Un alt proiect de retail, de dimensiuni mai mici, dar amplasat in centrul Bucurestiului - Cocor Luxury Store - avanseaza in prezent cu lucrarile la subsolul parcarii, dupa ce fatada exterioara a fost finalizata de mai multe luni.
Spre deosebire de alte orase din tara, piata de retail din Bucuresti si-a continuat in ritm destul de sustinut dezvoltarea, luand in calcul si restul proiectelor de retail finalizate in Bucuresti in primele trei luni ale anului, precum extinderile Plaza Romania si Iris Shopping Center din Titan sau centrul comercial Grand Arena din sudul orasului.
In piata de birouri au aparut primele sincope, in conditiile in care o serie de dezvotatori au anuntat incetinirea ritmului de constructie la anumite proiecte, cum a fost cazul cladirii Anchor Plaza Metropol de pe bulevardul Timisoara.
Cu toate acestea, proiectele de birouri situate in locatii cheie sau in apropierea unor statii de metrou sunt continuate, avand totodata un grad de ocupare care le ofera o oarecare liniste dezvoltatorilor.
In aceasta situatie se afla dezvoltatorii imobilului Euro Tower, aflat la intrarea pe strada Barbu Vacarescu dinspre soseaua Stefan cel Mare din Capitala, care au preinchiriat 80% din cladire catre Banca Romaneasca, NBG Leasing, Schneider Electric si alte companii, precum si GTC, care a gasit deja cea mai mare parte a chiriasilor din imobilele City Gate din Piata Presei, avand un grad de ocupare de 77%, potrivit celor mai recente informatii.
Activitate pe segmentul de birouri se poate observa si in Piata Victoriei, unde in aceasta perioada este asteptata livrarea cladirii Premium Point de pe strada Buzesti, al carei cel mai important chirias va fi compania de asigurari Aviva, dar si pe DN1, unde Willbrook a ridicat structura proiectului Platinum Business and Convention Center.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO