Una dintre cele mai impresionate clădiri din Bucureşti, fostulsediu al Bursei din 1911 până după Al Doilea Război Mondial,devenită în timpul comunismului Biblioteca Naţională a României,are nevoi de investiţii de 10-12 milioane de euro pentru a devenidin nou funcţională.
Retrocedată în 2008 Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti(CCIB), clădirea din strada Ion Ghica, colţ cu strada Doamnei arurma să devină un centru de afaceri după ce Biblioteca Naţională seva muta complet din locul în care se află astăzi în noul sediu dinapropierea Pieţei Unirii. Mutarea a încept deja şi probabil se vasfârşi până la începutul anului viitor.
După retrocedare, Ministerul Culturii închiriase clădirea de laCCIB, dar, după ce Biblioteca se va muta, întreţinerea clădirii vacădea în sarcina proprietarului, iar acest lucru costă foarte mult,spune preşedintele CCIB, Sorin Dimitriu. Pentru refacerea clădiriieste nevoie de 10-12 mil. euro, arată el.
Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti a fost înfiinţată în1911, iar clădirea în care a funcţionat (încă actuala BibliotecăNaţională) şi care era şi sediul Bursei a fost ridicată pe un terenpe care ar fi trebuit să fie constituit sediul Senatului României.Regele Carol I a dăruit însă terenul Camerei de Comerţ aBucureştiului - o cameră de comerţ foarte bogată la acea vreme.
Clădirea constuită în stil neoclasic francez, cu pilaştri şicoloane în stil corintic a devenit celebră întrucât în ea afuncţionat sediul Bursei. Arhitectul clădirii a fost Ştefan Burcuş,iar sculpturile exterioare au fost realizate de sculptorul curţiiregale Emil Wilhelm Becker.
CCIB, redevenit proprietar în 2008, a înfiinţat o fundaţie -Fundaţia Carol I condusă de prinţul Jean de Luxembourg - care săstrângă bani pentru renovarea clădirii. Însă, până în prezent,sumele adunate sunt foarte mici, spune Sorin Dimitriu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels