Proprietăţi

Schimbare de trend: chiriile in malluri scad cu pana la 50%

Schimbare de trend: chiriile in malluri scad cu pana la 50%
11.12.2008, 19:24 53

Proprietarii centrelor comerciale din provincie ar putea scadea chiriile pana la jumatate, in conditiile in care din noiembrie s-a simtit o incetinire a ritmului consumului si implicit o scadere a vanzarilor la majoritatea retailerilor.

"Se va ajunge in urmatoarea perioada la negocieri de chirii, trecerea din chirie fixa in chirie variabila sau procent din vanzari si chiar amenajarea spatiului de catre dezvoltatori", apreciaza Nicolae Danciu, directorul firmei Omilos Group, care detine ERA Shopping Park din Iasi.
Unii chiriasi spun ca au inceput deja discutiile in vederea unor discounturi, iar o parte din solicitari au avut raspuns, astfel ca in mallurile din provincie, mai slab cotate, reducerile s-au situat intre 20% si 50%. Actiuni similare se desfasoara si in celelalte centre comerciale care pana acum au tinut la pret.
In provincie, in orase ca Timisoara sau Cluj, un spatiu de aproximativ 200 de metri patrati se inchiria in iulie cu 25-30 de euro/mp, in timp ce in orase mai mici, cum ar fi Suceava, chiriile pentru aceeasi suprafata ajungeau la 20-25 de euro/mp. "Momentan am obtinut scaderi, dar continuam discutiile, pentru ca ne pregatim pentru ce este mai rau. In 2009 totul va scadea-chirii, salarii, vanzari, tot", a declarat Vicentiu Zorzolan, administratorul AAV Group, care detine franciza pentru branduri de imbracaminte ca Esprit, Springfield sau Woman'Secret. Zorzolan spune ca din noiembrie s-a simtit o incetinire a consumului, dar ca deocamdata vanzarile se situeaza peste cele de anul trecut, lucru care il impiedica sa faca o estimare a pierderilor.
Incetinirea vanzarilor i-a determinat pe retaileri sa ia masuri de precautie. "Scaderea vanzarilor este cauzata in principal de criza financiara, dar si de aparitia a doua sau trei centre comerciale concurente in orasele din provincie. Am facut solicitari de reduceri a chiriilor intre 30% si 60%, in functie de oras, de centru comercial sau de locatia acestuia, iar in momentul in care nu suntem singurii care fac acest demers, inseamna ca nu este un moft, ci o necesitate", este de parere Adrian Cazu, directorul magazinelor de incaltaminte Benvenuti.
In Cluj, de exemplu, un spatiu central care in august putea primi 8.000 de euro lunar sta in asteptarea chiriasilor cu un pret de 6.000 de euro.
In apropiere, alte 3-4 spatii libere, cu afis in vitrina "de inchiriat", se dau la preturi de pana la 30% mai mici. Acelasi lucru se intampla si in Timisoara, Bacau sau Oradea. Printre companiile care au solicitat o reevaluare a valorii spatiilor comerciale pe care le detin se numara si Rafar, divizia de fashion a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu.
"Am inceput discutiile pentru a ne pregati pentru situatia in care vanzarile vor scadea semnificativ si nu vor mai putea sustine costurile fixe pe care le avem, costuri care includ si chiriile platite catre malluri. Momentan sunt discutii, insa cautam solutii care sa fie benefice pentru ambele parti", spune Ramona Stanciulescu, CEO al companiei Rafar, care comercializeaza pe piata locala branduri ca Debenhams, Olsen, Mandarina Duck sau Sacoor Brother.
Reducerile nu se obtin foarte usor, mai ales ca mallurile sunt construite prin finantare bancara.
Cu toate acestea, retailerii au un cuvant din ce in ce mai greu de spus in relatia cu dezvoltatorii centrelor comerciale, cei din urma incercand sa fie cat mai flexibili pentru a nu-si pierde chiriasii.
"Este evident ca dezvoltatorii vor prefera chirii mai mici decat spatii goale. In provincie, de exemplu, am obtinut reduceri de 40% fata de pretul initial, insa oricum pretul de piata nu mai are relevanta. Mallurile trebuie sa ajunga la un echilibru intre presiunea din partea retailerilor, care lucreaza la reducerea costurilor, si presiunea din partea bancilor, majoritatea dezvoltarilor fiind realizate prin credite bancare", crede Sebi Vasilescu, CEO al Sebra, divizia de hospitality a grupului RTC, care a intrat pe piata din Romania cu lantul de cafenele Cup & Cino.


AFACERI DE LA ZERO