Proprietăţi

Spatiile industriale de pe piata sunt absorbite integral inainte de livrare

Spatiile industriale de pe piata sunt absorbite integral inainte de livrare

Click pentru imaginea marita

09.11.2006, 19:31 41

Spatiile industriale de clasa A au devenit foarte cautate de operatorii logistici din cauza ofertei scazute de pe piata, fiind inregistrata o rata de neocupare de 0% pentru proiectele livrate pe piata. In primul semestru al anului curent a fost livrat pe piata un stoc de 45.000 mp de spatii de depozitare in Bucuresti, iar pana la sfarsitul anului analistii estimeaza ca vor fi livrati circa 100.000 mp de spatii logistice.
In prezent, stocul total de spatii industriale de clasa A este de circa 275.000 mp, potrivit DTZ Echinox.
"Mai multi dezvoltatori internationali au inceput sa dezvolte proiecte industriale la standarde europene, in timp ce altii sunt in tatonari pentru locatii. Cresterea puternica din sectoarele de retail si a hipermarketurilor a fost principalul factor de crestere a pietei de logistica", spune Cristian Ustinescu, senior consultant la DTZ Echinox. Cel mai dezvoltat proiect industrial este Cefin Logistics Park, care a livrat 50.000 mp de spatii logistice pana in prezent. Anul acesta urmeaza sa fie finalizati alti 25.000 mp.
Stocul de spatii industriale din Romania ar putea creste in 2010 la un milion de metri patrati, de la nivelul actual de 520.000 de metri patrati, daca vor fi finalizate proiectele anuntate, potrivit CB Richard Ellis.
Mai mult, in cazul in care vor fi finalizate proiectele anuntate, chiriile ar putea sa scada anul viitor cu 5-10%. Anul acesta operatorul de logistica al Domo, KLG (Kuijken Logistics Group) Europe Logistics, a inchiriat 15.000 de metri patrati de depozite si 550 de metri patrati de birouri in cadrul Cefin Logistics Park, potrivit companiei DTZ Echinox, care a intermediat tranzactia.
Aceasta este cea mai mare tranzactie derulata anul acesta pe piata spatiilor industriale.
In prezent exista putine proiecte de spatii industriale de calitate, iar majoritatea sunt construite la cerere sau pentru a fi ocupate de proprietari, conform CBRE.
Cele mai multe proiecte industriale finalizate sau in curs de constructie sunt concentrate in zonele periferice de vest, de-a lungul autostrazii Bucuresti-Pitesti, si de nord, pe soseaua de Centura.
Celelalte zone ale Capitalei sunt caracterizate printr-o slaba oferta de spatii industriale de calitate, solicitate mai ales pentru activitati de productie.
Interesul investitorilor in piata de spatii industriale a crescut foarte mult in ultimii ani datorita potentialului oferit de piata locala si de faptul ca Romania va adera la Uniunea Europeana anul viitor. Cei mai puternici investitori pe aceasta piata sunt din Austria, SUA, Marea Britanie, Franta, Grecia, Spania sau Israel.
Printre cei mai importanti dezvoltatori din domeniu se numara Cefin Real Estate, Grontmij/Rynart, Mega Company, Parkridge, Phoenix Real Estate, Portland Trust, Prologis sau Liebrecht & Wood.
Ponderea cea mai ridicata in cererea de spatii industriale de anul trecut a fost inregistrata de companiile de logistica, urmate de retailerii care isi desfasoara propria activitate logistica si apoi de productia usoara, care reprezinta cea mai mare pondere in totalul cererii de spatii industriale.
Pentru anul acesta cererea si-a pastrat aceeasi structura ca si in anul precedent, insa segmentul retailerilor logistici si cel al reprezentantilor productiei usoare au crescut semnificativ ca pondere in totalul cererii.
Suprafetele medii de spatii industriale si de depozitare pe parcursul anului trecut au variat intre 2.000 si 5.000 mp, insa au fost tranzactionate si suprafete mai mari de 7.000, 10.000 si 14.000 mp, potrivit Eurisko.
In anul 2005, zona de vest s-a remarcat ca o locatie industriala preferata, soseaua de centura devenind prea aglomerata si cu un trafic care ingreuneaza accesul in zona. Investitorii s-au orientat catre imediata vecinatate a autostrazii Bucuresti - Pitesti, unde se afla in desfasurare mai multe proiecte.
Spatiile industriale la standarde operationale internationale reprezinta in prezent peste 80% din piata. Potrivit acestor standarde, depozitele trebuie sa aiba circa 10 metri inaltime, parcari pentru camioane cu spatii de manevre sau sisteme antifurt, potrivit reprezentantilor Eurisko.
Chiriile pentru spatii industriale s-au mentinut in primul semestru la 4,5-6 euro/mp/luna in cazul proiectelor noi, in functie de calitatea cladirii si perioada de inchiriere.
Spatiile de birouri din aceste incinte sunt inchiriate de obicei cu 8-10 euro/mp/luna. In schimb, pentru depozitele vechi situate in oras sau la periferie, chiria este de 2-3 euro/mp/luna.
In zonele de nord si de vest ale Capitalei, chiria este de 4,5-6 euro/mp/luna, iar in sud si in est nivelul sumelor a scazut la 2,5 euro/mp/luna pentru platformele Republica sau Faur si la 3,5 euro/mp/luna pentru zona Pantelimon.
Contractele sunt incheiate de obicei pentru 3-5 ani, pana la maxim 10 ani pentru depozitele de frig si spatiile de productie.
Preturile de vanzare pentru proiectele noi si moderne de pana la 5.000 mp sunt de 400-600 euro/mp. Spatiile industriale renovate continua sa fie vandute cu aproximativ 200-350 euro/mp, pana la 400 euro/mp.
Cel mai important proiect livrat pe piata pana in prezent este Cefin Logistics Park. Un alt dezvoltator activ pe piata de logistica este Phoenix Real Estate, care a construit Mercury Logistics Park. Phoenix va livra pe piata 20.000 mp de spatii industriale moderne, dintre care 10.000 mp sunt preinchiriati de operatorul de logistica Delamode.
Insa cele mai mari proiecte logistice vor fi dezvoltate de catre Prologis - Prologis Park Bucharest A1, care va livra 130.000 mp, si de Portland Trust - Bucharest West, care va aduce pe piata 350.000 mp de spatii industriale.
Anul acesta au intrat pe piata si dezvoltatorii mai mici, care dezvolta proiecte industriale speculative, cautate de catre firmele mici si mijlocii. Un exemplu in acest sens este proiectul Key Logistics Center, dezvoltat de Mega Company.
Spatiile industriale au fost timp de mai multi ani cenusareasa pietei imobiliare romanesti.
Dezvoltatorii s-au concentrat in mod special asupra spatiilor de birouri, acolo unde cererea a fost si ramane mult peste oferta, mai ales in cazul spatiilor de calitate. Este de asteptat insa ca pe masura ce afacerile companiilor active pe piata romaneasca se dezvolta, fie ca este vorba de activitati de productie, comert sau orice fel de servicii, spatiile industriale sa isi reintre in drepturi.
Piata spatiilor industriale a inceput sa se dezvolte anul trecut, cand au fost livrati peste 60.000 mp.
Cea mai importanta tranzactie pe piata industriala incheiata anul trecut a fost contractul de inchiriere prin care retailerul Minimax Discount a luat 14.000 mp in Mercury Logistics Park. Brokerul tranzactiei a fost compania Eurisko.
A doua tranzactie a anului ca suprafata a fost cea prin care operatorul logistic FM Logistics a inchiriat 13.000 mp in cadrul proiectului Cefin Logistics Park, brokerul fiind DTZ.
Printre chiriasii Cefin Logistics Park se numara distribuitorul Macromex, retailerul de electrocasnice Domo sau transportatorul Dumagas.
A treia tranzactie ca anvergura a fost incheiata de Geodis, care a inchiriat 10.000 mp in cadrul proiectului Geodis Center.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO