ZF 24

ANCOM: Câştigătorii licenţelor de televiziune digitală ar putea fi anunţaţi în aprilie anul viitor

Cătălin Marinescu, preşe­dintele ANCOM: Viitorii operatori ai licenţelor vor avea la dispoziţie mai mult de 12 luni până la momentul în care emiterea programelor TV analogice terestre va înceta, respectiv 17 iunie 2015.

Cătălin Marinescu, preşe­dintele ANCOM: Viitorii operatori ai licenţelor vor avea la dispoziţie mai mult de 12 luni până la momentul în care emiterea programelor TV analogice terestre va înceta, respectiv 17 iunie 2015.

Autor: Adrian Dumitrache

17.10.2013, 20:34 562

Autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM, vrea să lanseze în ianuarie procedura de selecţie pentru cinci licenţe de televiziune digitală terestră (multiplexe), proces care se va în­che­ia până la 30 aprilie, a declarat ieri Cătălin Marinescu, preşe­dintele instituţiei.

„Conform calendarului orientativ pe care l-am întocmit, în perioada 1-15 noiembrie 2013 vor fi finalizate proiectul de hotărâre a guvernului, proiectul de decizie ANCOM refe­ri­tor la procedura de selecţie şi proiectul de caiet de sarcini. Apoi, în prima parte a lunii decembrie aceste documente vor fi supuse consultării publice şi, până la 15 ianuarie 2014, sperăm să fie şi aprobate. Publicarea anunţului privind lansarea procedurii de selecţie va avea loc în perioada 15-30 ianuarie 2014“, a afirmat Marinescu. Ofertele vor fi deschise după şase săptămâni de la momentul publicării anunţului.

„Dacă nu apar evenimente neprevăzute şi procedura se va desfăşura conform calen­darului propus, sperăm să anunţăm câşti­gătorii celor cinci licenţe de televiziune digitală până la 30 aprilie 2013. Practic, viitorii operatori ai licen­ţelor vor avea la dispoziţie mai mult de 12 luni până la momentul în care emiterea programelor TV analogice terestre va înceta, respectiv 17 iunie 2015“, a spus Marinescu.

Acordarea licenţelor este inclusă în stra­tegia privind tranziţia de la televiziunea analo­gică terestră la cea digitală terestră, aprobată de guvern în luna iunie.

Punerea în practică a obiectivelor strategiei va fi posibilă printr-un plan de acţiuni care prevede, printre altele, implementarea, la nivel naţional, a patru licenţe de televiziune digitală (multiplexe) în banda UHF şi una în banda VHF, rămânând ca la nivel regional/local să existe posibilitatea alocării unor multiplexe suplimentare în funcţie de posibilităţile tehnice.

De asemenea, un multiplex din cele patru disponibile în banda UHF se va acorda cu impunerea unor condiţii de acoperire teritorială şi de populaţie, de preluare şi transmisie necrip­tată a programelor, respectiv recepţia liberă a acestora în condiţii economice transparente şi nediscriminatorii, pentru programele publice de televiziune.

„Cele cinci multiplexe vor fi acordate simultan prin procedură de selecţie organizată de ANCOM înainte de 17 iunie 2015. Acor­da­rea unuia dintre cele cinci multiplexe va trebui să respecte condiţiile de acoperire teritorială şi de populaţie, precum şi condiţii tehnice. Acest multiplex va funcţiona în banda UHF, va fi implementat ulterior datei de 17 iunie 2015 şi va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu la 31 decembrie 2016“, anunţa Ministerul pentru Societatea Infor­ma­ţională, la 20 iunie. Strategia mai prevede că operatorul care transmite terestru în prezent programele publice de televiziune în format analogic poate imple­men­ta un program de extindere la nivel naţional a experimentului existent de televizi­une digitală în standard DVB-T.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO