Listarea istorică a Hidroelectrica prin vânzarea pachetului minoritar deţinut de Fondul Proprietatea pe bursă pentru 1,9 miliarde de euro este borna pentru ultimul an de tranzacţii pe care le analizează acest anuar.
Cu o valoare a primelor 10 tranzacţii de aproape 5,5 miliarde de euro, dacă se va aproba de către Concurenţă şi tranzacţia dintre Mega Image şi Profi în valoare de 1,3 miliarde de euro, anul care a trecut s-a dovedit ofertant pentru jucătorii din M&A-ul românesc.
Însă în continuare asset-urile care au fost fondate şi în care s-a investit înainte de ’89 constituie atracţia: hidrocentrale, reţele de distribuţie de curent electric (achiziţia grecilor de la PPC a reţelei Enel, fostă Electrica Sud) sau fabrici de pâine (cele ale lui VelPitar cumpărate de mexicanii de la Bimbo), la rândul lor fabrici privatizate în anii ’90.
Aceste tranzacţii de fapt arată că în economie intră un al doilea val de investitori după cei care au participat la privatizări şi care dintr-un motiv sau altul au decis să se retragă.
Venirea unor companii/grupuri de investitori pe piaţă despre care puţini ar fi presupus că ar fi interesate vreodată de piaţa locală precum Macquarie din Australia în energie, care a cumpărat reţeaua CEZ în 2022, sau Bimbo din Mexic, care a pus pe masă peste 200 milioane de euro pentru fabricile de pâine VelPitar, arată că România este prezentă pe radarele fluxurilor internaţionale de capital.
De altfel, prezenţa JPMorgan, Goldman Sachs, Citigroup sau Rothschild ca adviseri pentru tranzacţiile de top de anul trecut arată că businessul local a trecut de statutul de piaţă periferică.
În afară de cele patru tranzacţii din energie, în top 10 tranzacţii mai sunt două bănci, o firmă de real estate, una de retail şi una de bunuri de larg consum.
Dar şi energia, şi retailul, şi băncile nu sunt decât mijloace pe care se sprijină companiile care produc ceva. Firmele de energie, băncile sau retailerii nu fac decât să mijlocească producţia de bunuri, iar România stă la acest capitol încă foarte prost.
Deşi este în top 3 la producţia de grâu, porumb sau floarea-soarelui în Uniunea Europeană, iată că puţine firme, precum VelPitar, ajung să fie obiect de interes pentru tranzacţii de mare anvergură.
Într-o economie de import, cu deficite comerciale în creştere cu 10-20% în fiecare an, retailerii şi spaţiile logistice sunt la mare căutare. O strategie de atragere de capital străin puternic în procesarea de produse agricole încă lipseşte.
Situaţia este valabilă şi pentru industria petrochimică, de îngrăşăminte şi medicamente, unde deşi România este pe locul doi în Uniunea Europeană la producţia de petrol şi gaze, mari investitori în capacităţi de producţie locală lipsesc sau sunt de o dimensiune prea redusă şi deficitele externe sunt de peste 7 miliarde de euro pe an.
În altă ordine de idei, se remarcă în ultimii ani o ofensivă a capitalului din Europa Centrală şi de Est: cehii au cumpărat anterior reţele de farmacii, distribuitori, iar acum preiau firme de furnizare de energie, iar polonezii cumpără firme de distribuţie din provincie (Drim Daniel), firme de software (Softeh) sau câmpuri de producţie de energie eoliană ori solară.
De altfel, capitalul polonez este activ pe piaţa locală nu numai prin achiziţii directe ale unor firme locale de către companii poloneze, dar şi prin investiţii în timp, de peste 20 de ani, în valoare de sute de milioane de euro, ale fondurilor de investiţii precum Entreprise Investors şi Innova Capital, care se bazează pe capital polonez.
Cu aproape 230 de tranzacţii, piaţa de fuziuni şi achiziţii din 2023 a fost deosebit de dinamică pentru actorii săi, iar 2024 se arată după toate probabilităţile şi mai bun. România va beneficia de cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de peste 3%, fondurile europene vor începe să aibă impact, iar consumul, factorul principal de creştere pentru economie, va fi magnetul pentru alţi investitori de calibru.
Resursele locale – geografice, geologice şi biologice – ale României vor face diferenţa pentru următorii ani, în condiţiile în care accentuarea polarizării din punct de vedere geostrategic va forţa economiile să-şi găsească cât mai mult sprijin în proximitate şi mai puţin peste mări şi ţări.
