ZF 24

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în aprilie cu 18% faţă de martie 2023 şi cu 0,7% faţă de aprilie 2022, după un avans an la an de 8% în februarie şi martie

Autor: Roxana Rosu

15.06.2023, 09:16 89

Comenzile noi din industria prelucrătoare, pe piaţa internă şi piaţa externă, au scăzut în aprilie cu 18% faţă de martie 2023 şi cu 0,7% faţă de aprilie 2022, arată datele publicate joi de INS.

Rata anuală de creştere s-a redus puternic în aprilie, după ce comenzile au crescut cu 8,1% în martie 2023 faţă de martie 2022 şi cu 8% în februarie faţă de luna similară de anul trecut.

În primele patru luni din acest an, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 5,1%, pe fondul creşterilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (+13,7%) şi în industria bunurilor de capital (+10,5%).

În schimb, în perioada ianuarie-aprilie, industria bunurilor de folosinţă îndelungată a fost marcată de scăderea comenzilor (-4,9%), la fel ca şi industria bunurilor intermediare (-3,6%).

În luna aprilie, faţă de martie, cea mai mare scădere a fsot înregistrată în industria bunurilor intermediare (-25,2%), urmată de industria bunurilor de uz curent (-15,6%), industria bunurilor de capital (-14,9%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,8%).

Faţă de aprilie 2022, în acest an comenzile din industria prelucrătoare au fost pe minus, cu 0,7%, ca urmare a reducerii puternice din industria bunurilor intermediare (-10,5%).

În schimb, restul ramurilor industriei prelucrătoare au fost pe plus: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+15,9%), industria bunurilor de uz curent (+6,1%) şi în industria bunurilor de capital (+3,3%).

Comenzile noi din industrie reprezintă valoarea contractelor încheiate în luna de referinţă între un producător şi un client şi privesc livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO