ZF 24

Incendiu la o hală de tratare termică a metalelor din Băicoi. Muncitorii au reuşit să iasă la timp

Incendiu la o hală de tratare termică a metalelor din...

Autor: Laura Petrescu

15.03.2017, 11:14 60

Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit la o hală unde se tratează termic metalele din Băicoi, aceasta având, în total, 1.000 de metri pătraţi, incendiul afectând 200 de metri pătraţi din hală.

„Arde o suprafaţă de 200 de metri pătraţi. În interiorul halei este un atelier de aproximativ 40 de metri pătraţi care a ars în totalitate, aici aflându-se şi utilaje şi echipamente”, a declarat Vasiloae.

Potrivit sursei citate, muncitorii au reuşit să iasă la timp din hala cuprinsă de flăcări.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii încă intervin pentru stingerea incendiului.

Deocamdată nu se cunoaşte de la ce a izbucnit focul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO