ZF 24

Inflaţia anuală a revenit în iulie la o singură cifră, respectiv 9,4%: preţurile la alimente sunt cu 16,2% peste nivelul din iulie 2022, la mărfuri cu 4,2%, iar la servicii creşterea este de 11,6%

Inflaţia anuală a revenit în iulie la o singură...

Autor: Roxana Rosu

11.08.2023, 09:22 478

Inflaţia anuală a coborât în luna iulie sub pragul de 10%, ajungâng la 9,4%, în condiţiile în care preţurile la alimente sunt cu 16,2% peste nivelul din iulie 2022, la mărfuri cu 4,2%, iar la servicii creşterea este de 11,6%, arată datele INS publicate vineri.

În iunie, rata inflaţiei a fost de 10,3% , iar în mai de 10,6%. Nivelul maxim a fost atins în noiembrie 2022, când inflaţia a urcat la 16,8%.

Comparativ cu luna iunie 2023, în iulie preţurile de consum s-au majorat cu 0,15%.

În cazul alimentelor, cele mai mari creşteri de preţ an la an au fost înregistrate în iulie la zahăr (51%), cartofi (36%), ouă (27%), margarină şi unt (25%), brânză (23%), legume şi conserve (22%).

La mărfurile nealimentare, cel mai mult s-a scumpit ennergia termică (23%), detergenţii (19%) şi cărţile//ziarele (14%).

În ceea ce priveşte serviciile, pe primul loc se află biletele de avion, care sunt cu 44% mai scumpe decât în iulie 2022, urmate la distanţă de serviciile de Apă, canal, salubritate (20%) şi Igienă şi cosmetică (17%).

De la începutul anului (iulie 2023 comparativ cu decembrie 2022), rata inflaţiei este 4,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) este 13,7%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2023 comparativ cu luna iunie 2023 este 100,15%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2023 comparativ cu luna iulie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 8,9%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,1%.