Clădirea are 11 etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 31.000 de metri pătraţi. Investiţia în Green Gate s-a ridicat la 57,5 milioane de euro
Compania S Group Holding din Cehia a finalizat lângă Piaţa Chirigiu, o zonă mai puţin atractivă pentru dezvoltatorii imobiliari, cel mai mare proiect de birouri ce va fi livrat anul acesta în Bucureşti, Green Gate, iar pe lângă chiriaşul-ancoră, grupul IT TeamNet, cehii au mai atras în clădire companiiile Mapei România, Teaha Management Consulting, Fujitsu şi alţii.
„Clădirea are un grad de ocupare de peste 60%, iar circa 34% din spaţiu este închiriat de TeamNet. În general, clădirile de birouri sunt complet ocupate după un an de la deschiderea lor, deci şi în cazul Green Gate sperăm ca peste un an clădirea să fie ocupată în totalitate“, a spus Vladimira Novakova, managing director al Green Gate Development, firma prin care cehii au dezvoltat clădirea de birouri de lângă Piaţa Chirigiu.