ZF 24

Ministrul energiei caută la chinezi bani pentru reactoare noi şi proiectul hidro de la Tarniţa

Ministrul energiei caută la chinezi bani pentru...

Autor: Roxana Petrescu

15.05.2013, 21:07 627

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, spune că motivul vizitei sale de o săptămână în China este acela de a găsi investitori dispuşi să vină cu banii necesari pentru deblocarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, al hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, dar şi pentru modernizarea unor termocentrale. Cele două  reactoare noi de la Cernavodă au o valoare de 6,5 miliarde de euro, în timp ce  hidrocentrala Tarniţa se ridică la un miliard de euro, ambele proiecte fiind acum blocate din lipsa finanţărilor.

„Discuţiile programate în cadrul acestei vizite vizează potenţialele oportunităţi de colaborare şi investiţii din domeniul energetic. Principalele proiecte pentru care căutăm investitori sunt: hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi modernizarea termocentralelor. În ultimele luni, au existat discuţii cu importante companii din China privind aceste proiecte“, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie.

Centrala Tarniţa-Lăpuşteşti este un proiect de dinainte de Revoluţie, în timp ce lucrările la cele două reactoare noi de la Cernavodă ar fi trebuit să înceapă în toamna anului 2010. Niciunul nu a avansat din lipsa investitorilor şi din cauza multiplelor schimbări care au intervenit în structura acestora, în special în cazul proiectului Cernavodă.

Din delegaţia ministrului energiei pentru deplasarea în China fac parte companiile Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Electrica, Hidroelectrica şi EnergoNuclear.

„Sunt un susţinător al extinderii programului nuclear în România. În 2007 am urgentat inaugurarea Unităţii 2, iar în 2008 am semnat parteneriatul cu mari firme din domeniu“, a declarat la rândul său ministrul economiei Varujan Vosganian. În opinia acestuia, scăderea consumului de energie cu care se confruntă în prezent România nu este un motiv pentru care programul nuclear să fie abandonat.

„Economia României va avea o evoluţie care va necesita energie“, a mai spus Vosganian.

Iniţial, din proiectul celor două unităţi noi făceau parte Enel (Italia), CEZ (Cehia), RWE (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian), Iberdrola (Spania, ArcelorMitall (România) şi Nuclearelectrica, firmă de stat. În 2010 însă, după ce proiectul a suferit mai multe modificări, patru investitori au părăsit investiţia şi doar Enel şi ArcelorMittal au decis să mai rămână alături de statul român.

În timp ce Constantin Niţă caută investitori în China iar Varujan Vosganian susţine la nivel declarativ acest proiect, comunitatea locală suferă de pe urma amânării acestei investiţii.

„În ultimii patru ani de zile nu au mai existat investiţii mari în Cernavodă din cauza stagnării proiectului reactoarelor 3 şi 4“, a pus Gheorghe Hânsă, primarul din Cernavodă, locul unde este amplasastă centrala nucleară. Tot primarul din Cernavodă spune că diminuarea consumului de energie ar putea fi parţial atenuată printr-o pondere tot mai mare în utilizarea electricităţii la încălzitul locuinţelor.

„În ultimii 2-3 ani de zile am început să ne încălzim tot mai scump. Practic preţul căldurii pe gaze sau alţi combustibili se apropie de cel al unităţii de energie. Luaţi exemplul Franţei (unde încălzirea se face mai ales pe bază de energie electrică). Mai mult, chiar în jurul centralei de la Cernavodă urmează să fie realizat un proiect solar. Deci este loc pentru toate formele de energie“, a mai spus primarul din Cernavodă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO