• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
ZF 24

Mitrea: Geoana nu mai reprezinta interesele PSD la Senat; ar fi o greseala sa pierdem functia

23.02.2010, 18:20 39

Senatorul PSD Miron Mitrea afirma, intr-un interviu pentruMediafax, ca Mircea Geoana numai reprezinta interesele PSD la sefia Senatului, el apreciind insaca ar fi o greseala ca PSD sa piarda postul, iar despre CristianDiaconescu spune ca a dat cu piciorul unei cariere politicepromitatoare.

Pe de alta parte, senatorul PSD califica drept un scenariu SFeventuale negocieri cu PDL pentru o rocada intre sefia Camerei sicea a Senatului.

Mitrea sustine ca a fost dezamagit in mare masura de CristianDiaconescu, in momentul in care acesta a decis sa il sprijine laCongres pe Mircea Geoana. El a opinat ca Diaconescu va trebui sa seindrepte catre o cariera tehnica, fiind un tehnician, respectiv unspecialist in politica externa. El a aratat ca, in discutiile sitatonarile cu Diaconescu, de dinainte de Congres, nu i s-a parut caacesta ar fi santajabil. Miron Mitrea a spus ca nu crede caserviciile secrete l-au supravegheat pe Diaconescu, el opinand caexista si firme private in Romania care se ocupa de acestlucru.

Cititi interviul acordat in exclusivitate Mediafaxde Miron Mitrea pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Health & Pharma Summit, 28-29 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216