ZF 24

Numitorul comun al Geox, Swarovski şi Jack & Jones: un grup arab cu 40 de magazine, nouă branduri şi 18 mil. euro în România

Peeraj Group deţine în portofoliul din România francizele brandurilor CCC, Geox, Piazza Italia, Springfield, Women Secret, Jack & Jones, Swarovski, Kazar Shoes şi de luna aceasta Six Accessories

Autor: Cristina Roşca

17.05.2014, 19:33 3242

Grupul arab Peeraj a intrat în retailul de modă din România acum opt ani şi a ajuns astăzi la peste 40 de magazine sub nouă branduri în franciză, printre care Geox sau Swarovski, şi afaceri de aproape 18 mil. euro anul trecut, potrivit oficialilor companiei. Cel mai important pariu al grupului îl reprezintă brandul de încălţăminte CCC, care în circa doi ani a ajuns la peste 20 de magazine, iar planurile de expansiune nu se opresc aici.

Pe lista planurilor viitoare ale gru­pu­lui Peeraj se numără şi extinderea por­to­foliului, respectiv aducerea unei francize pe segmentul food & beverage.

„Pentru acest an ne-am bugetat alte 13-14 deschi­de­ri în retailul de modă şi afa­ceri de 26-30 de milioane de euro, creşterea businessului urmând să vină din dez­voltare şi din maturizarea magazinelor des­chise anul trecut“, spune Sachin Arora, country ma­nager pentru România, într-un interviu acordat ZF.

România este de altfel singura piaţă unde grupul din Emiratele Arabe Unite are ca prin­cipal scop retailul, în celelalte ţări - Af­ganistan, Emi­rate, Irak, India sau Kenia - con­centrându-şi atenţia asupra unor domenii pre­cum petrol şi gaze naturale, logistică, imobiliare sau in­dustrie. Piaţa locală este singura din Europa unde Peeraj este prezent, însă Sachin Arora spune că sunt analizate şi pieţele vecine.

„Compania a venit pentru prima dată în România în 1999 pentru a face afaceri în alt domeniu, nu retail. Şapte ani mai târziu ne-am dat seama de potenţialul retailului de modă şi am început să ne dezvoltăm. În paralel grupul mai are şi afaceri în domeniul imobiliar“, spune Sachin Arora fără a da alte detalii. Executivul  subliniază că retailul este ţinta companiei pe piaţa locală, fiind încă mult loc de dezvoltare. El este de altfel şi unul dintre acţionarii grupului, în contextul în care familia sa este cea care l-a fondat în urmă cu mai bine de patru decenii în Emiratele Arabe Unite. Peeraj Group este în continuare un business de familie.

Sachin Arora a venit pentru prima dată în Ro­­mânia în 2004, la doi ani după ce a început să lu­creze pentru companie în Dubai. În 2008 s-a mu­tat la Bucureşti, însă recunoaşte că şi astăzi face naveta între România şi Emirate. „Cu toate acestea nu mă mai gândesc să plec din Ro­mânia.“

Un business de francize

Primul brand pe care compania l-a adus pe piaţa locală a fost S’Oliver, magazinul fiind des­chis în Vitan, îşi aminteşte el. După ce a iz­buc­nit criza compania a renunţat la el. Încă de la început Peeraj a mizat pe francize, astăzi având în portofoliu nouă nume, precum CCC, Geox, Piazza Italia, Springfield, Women Secret, Jack & Jones, Swarovski, Kazar Shoes şi de luna aceasta Six Accessories.

„Am avut şi franciza Mango, însă spaniolii au decis să intre şi direct, aşa că am renunţat. Am păstrat brandurile care nu vor să intre direct în România, care se concentrează pe pie­ţele pe care le consideră cele mai importante.“ De altfel, mai multe branduri au intrat pe piaţa din România iniţial în franciză şi apoi au venit direct, printre acestea numărându-se Zara, Marks & Spencer şi Promod.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO