Numirea polonezului Ludwik Sobolewski, fostul CEO al bursei din Varşovia, în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost primită cu entuziasm (onest sau simulat) de întreaga suflare de pe bursă.
Toată lumea aşteaptă acum ca să ia avionul de la Varşovia, să descalece la sediul BVB de la Armenească şi să facă în doi ani piaţă de capital la Bucureşti, măcar la un sfert cât cea din Polonia. În fond, cât a fost Sobolewski CEO la Varşovia, pe bursa poloneză s-au listat 700 de companii şi s-au făcut oferte publice iniţiale de vânzare de acţiuni (IPO) de 13 miliarde de euro, iar tranzacţiile zilnice au sărit de 200 de milioane de euro.
La Bucureşti nu s-a mai făcut niciun IPO din 2008, iar tranzacţiile medii zilnice nu mai trec de ani de zile peste pragul de 10 milioane de euro.
Nu e de mirare că toată lumea aşteaptă minuni de la polonez, „pe măsura CV-ului“, dar câtă lume îşi pune oare problema că aducerea unui străin la conducerea BVB este un eşec al întregii pieţe de capital din România, care în 20 de ani nu a reuşit să dea un om, sau doi, sau zece, care să fie în stare să conducă bursa.
Dar dacă toată lumea e mulţumită cu polonezul, nu avem niciun motiv să credem că nu va face treabă. Profesional, Sobolewski este probabil unul dintre cei mai apreciaţi şefi de burse din lume. Poate că tocmai faptul că vine din afara sistemului local îi va aduce în primă fază susţinerea majorităţii de pe bursă.
Dar nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla când propunerile polonezului de reformare a bursei vor intra în conflict cu interesele brokerilor mici sau ale brokerilor mari, cu cele ale SIF-urilor sau ale marilor investitori privaţi, sau cu cele ale politicienilor. Va dura oare această pace şi susţinere sau va fi invitat domnul Sobolewski să-şi facă bagajele şi să plece acasă la Varşovia?
Şi Franklin Templeton a fost primit cu urale când a venit, în 2010, să administreze Fondul Proprietatea, dar nu a reuşit să răzbată prin hăţişul din România. După aproape trei ani de mandat, Templeton nu prea are ce da pe seamă, iar zilele unui alt polonez, Greg Konieczny, la cârma Fondului Proprietatea sunt numărate deja de unii acţionari.
Din 2008 de când a plecat Stere Farmache, bursa de la Bucureşti nu mai reuşeşte să-şi găsească un lider. Şi asta poate că e şi vina lui Farmache, care nu şi-a format un succesor.
L-au adus întâi pe Valentin Ionescu, broker, tânăr, din piaţă, ca să dea un suflu nou pieţei. După un an l-au dat afară. Oficial pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele mandatului, neoficial pentru că a încercat să restructureze personalul BVB şi a intrat în conflict cu consiliul bursei condus de Farmache.
S-a schimbat consiliul şi după luni de căutări l-au adus la cârmă pe "veteranul" Victor Cionga, bancher de investiţii cu experienţă în listări. El a rezistat doar şase luni. Propunerea de modificare a tarifelor de tranzacţionare pe care brokeri le plătesc pentru a accesa sistemul bursei i-a fost fatală, chiar dacă oficial motivul demiterii a fost că nu a restructurat bursa suficient de repede "raportat la aşteptările consiliului de administraţie".
Astăzi, aşteptările consiliului de administraţie sunt mai ridicate decât oricând, interesele acţionarilor sunt mai divergente ca niciodată, iar piaţa se sufocă încetul cu încetul.
Brokerii mari vor reforme radicale, liberalizare, acces mai facil pentru străini, conectare cu bursele externe şi, dacă ar fi posibil, ar vrea să facă tranzacţiile între ei, fără să le mai treacă prin bursă.
Brokerii mici vor reformă, dar să nu se schimbe nimic, ca să mai facă şi ei un cupot, o combinaţie, fără să-i întrebe nimeni de sănătate.
SIF-urile vor de toate şi nimic în mod concret.
Corifeii bursei (Stere Farmache, Dan Paul, Siminel Andrei, Juravle, Chiş, Nilaş, Pogonaru, Rotaru, etc.) vor câte ceva fiecare. De 15 ani se ceartă, fac alianţe, se trădează, se împacă. Fiecare vrea binele bursei, dar fiecare îl vede altfel. Iar din gâlceava lor nu iese nimic. Pe politicieni nu-i interesează bursa, că nu aduce voturi, iar conducerea politică de la CNVM/ASF ascultă de cine-i mai influent, iar cum influenţele se schimbă la fel se schimbă şi deciziile.
Rezultatul: bursa de la Bucureşti a rămas aproape invizibilă, şi în economia locală pe care nu o ajută, şi în sistemul financiar global, de unde nu reuşeşte să atragă aproape niciun ban. Ne bucurăm când ne mai aruncă Templeton sau Elliott sau vreun fond oarecare câteva zeci de milioane de euro, când ar trebui ca bursa să aducă în ţară investiţii de sute de milioane sau miliarde de euro, să contribuie la finanţarea companiilor, la investiţii noi, la crearea de locuri de muncă. Dacă nici acum când pieţele sunt inundate de bani ieftini nu reuşim să atragem prin bursă măcar 0,01%, atunci nu mai avem nicio şansă să ne apropiem de Varşovia sau Viena şi vom dispărea ca piaţă.
Dar poate că totuşi Sobolewski va reuşi să alinieze interesele acţionarilor către un scop comun. Poate va reuşi să le antreneze energiile în aceeaşi direcţie. Aşa cum regele Carol, un neamţ, a reuşit să dea o direcţie României la sfârşit de secol XIX. Dacă va avea abilitatea politică să atragă de partea sa aliaţi puternici, poate că va răzbi.
"Omul e bun, a condus o maşină cu 200 la oră, poate va reuşi să o conducă şi pe a noastră măcar cu 120", îmi spunea ieri un prieten din piaţă.
În Polonia a fost mai simplu: statul a avut o strategie de dezvoltare a pieţei de capital şi a ştiut să o pună în aplicare, prin fonduri de pensii private şi prin listări de companii. Şi tot statul a controlat bursa, iar deciziile s-au transmis mult mai repede. Folosind comparaţia automobilistică, omul a condus un bolid echipat pentru raliuri şi a fost susţinut de o echipă profesionistă. Totul a mers ca uns, iar meritul lui Sobolewski este că a ştiut să accelereze şi să ţină direcţia când lucrurile au început să se dezvolte ameţitor.
La Bucureşti îi va fi însă mult mai greu. Aici va conduce o Dacie 1300 care are osia e înţepenită, cauciucurile tocite semidezumflate şi tabla exfoliată cu găuri de rugină. Unii mai împing la ea ca să meargă, alţii aşteaptă să-şi dea duhul şi s-o ducă la REMAT. Motorul mai pâlpâie şi cu nişte mecanici buni se poate face din ea o maşină decentă, care să meargă dacă nu cu 120, măcar cu 100. Numai să nu-i pună nimeni zahăr în rezervor!
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.07.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
