ZF 24

Producătorul de aplicaţii online Zitec recrutează 20 de specialişti în tehnologii Microsoft

Producătorul de aplicaţii online Zitec recrutează 20...

Autor: Laurentiu Cotu

04.11.2013, 16:04 213

Producătorul local de aplicaţii online Zitec va angaja până la finalul anului viitor 20 de oameni, ajungând astfel la un total de 30 de specialişti în tehnologii Microsoft. Compania a recrutat şi pregătit deja 10 specialişti în tehnologii Microsoft, pe baza parteneriatelor încheiate. Cel mai important client pentru departamentul de proiecte Microsoft al Zitec este UMT Consulting Group, companie globală ce furnizează soluţii şi servicii pentru managementul proiectelor.

’’Proiectele pe care UMT le desfăşoară în principal pentru clienţi din afara ţării, dar şi alte proiecte câştigate recent de compania noastră, necesită un ritm de creştere mai accelerat din punct de vedere al membrilor echipei. Ca urmare a acestui lucru, până la finalul lui 2014 avem în plan să extindem echipa la 30 de experţi dedicaţi proiectelor Microsoft”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi co-fondator Zitec.

Cele mai multe poziţii pentru acest departament sunt deschise pentru dezvoltatori şi testeri software .NET şi SharePoint, iar proiectele pentru care lucrează aceştia provin de la companii din toată lumea. Printre clienţii UMT se numără Coca Cola (Australia), Lego (Germania), MAN Diesel (Danemarca), Volksbank (România), Aditya Birla (India), Shell, Pfizer sau General Electric (SUA).

În afară de job-urile pentru specialişti în tehnologiile .NET şi SharePoint, Zitec are deschise poziţii şi pentru alte specializări, precum software engineer în test, project manager, experţi în PHP, Drupal şi Magento. De la începutul anului Zitec a recrutat 26 de oameni şi estimează că va ajunge la peste 90 de angajaţi până la finalul lui 2013.

Compania are clienţi în Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Germania, Italia sau Danemarca,  Zitec dezvoltă aplicaţii online complexe, servicii de audit software (axate pe scalabilitate, front-end, performanţă şi securitate) şi servicii de online marketing. Zitec acţionează ca un incubator tehnologic şi furnizează servicii şi suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologică, dezvoltarea de software şi finanţarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii. Zitec a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de circa 6,3 mil. lei (aproximativ 1,4 mil. euro) şi un număr mediu de 46 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO