ZF 24

Profit de cinci ori mai mare pentru Santierul Naval Orsova anul trecut

13.02.2007, 16:47 15

Profitul net al Santierului Naval Orsova a crescut de peste cinci ori anul trecut comparativ cu nivelul din 2005, ajungand la 6,8 milioane de lei (2 milioane de euro), iar cifra de afaceri a urcat cu 19,5%, la 78,3 milioane de lei (23 de milioane de euro), potrivit rezultatelor financiare preliminare ale companiei.

La nivelul anului 2005, compania a raportat afaceri de 65,5 milioane de lei si un profit net de 1,25 milioane de lei.

Cresterea profitului se datoreaza majorarii cu peste 10% a veniturilor totale, la 82,1 milioane de lei, in conditiile in care cheltuielile s-au mentinut la un nivel relativ constant, insumand 73,8 milioane de lei.

Totodata, firma si-a redus datoriile de la 36 milioane de lei la 30 milioane de lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO