Vânzările de dulciuri se triplează în România în luna decembrie faţă de restul anului, perioada Crăciunului generând un consum de peste 7,4 milioane de kilograme de dulciuri, cu o valoare totală de 43 milioane euro, potrivit datelor furnizate de Retail Zoom şi citate de Dr Gerard România.
Pe primul loc în topul preferinţelor conduc biscuiţii, cu o cotă de 24,3% la volum şi a doua poziţie ca valoare, cu 16,4%. Pe locul doi se situează napolitanele, cu 7,1% din valoare şi 10,3% volum. În decembrie 2015, cele mai mari creşteri, între 158% şi 520% faţă de luna noiembrie, au fost înregistrate la praline, figurinele de ciocolată şi produsele sezoniere.
Producătorul polonez de biscuiţi, napolitane şi crackers Dr Gerard anunţă vânzări de peste 4 milioane euro şi 2.000 tone de produse vândute în România în 2016 .
O altă tendinţă vizibilă pe piaţă este cea a scăderii gramajelor biscuiţilor şi prăjiturelelor de la gramajele de tip “family” la cele de tip “on the go” atât pe pieţele europene, cât şi în ţara noastră. În România, peste 40% dintre consumatori preferă o gustare dulce între mese, napolitanele şi biscuiţii fiind principalele alegeri. În categoria gustărilor de peste zi, cel mai popular este biscuitele sandwich ambalat în pachete pentru consum individual (între 30-50 g/ pachet).
În medie un roman consumă peste 2,1 kg de biscuiţi într-un an de fiecare român - în creştere cu peste 70% faţă de acum 10 ani, dar încă mult sub media est europeană de 3,5 kg/locuitor. Cei mai apreciaţie pe plan local sunt biscuiţii simpli şi petit beurre (peste 40%) dar şi biscuiţii sandwich (peste 46%).
Dr Gerard România a intrat pe piaţă în octombrie 2015 şi activează în trei categorii de produse: biscuiţi dulci, napolitane şi biscuiţi crackers.
Pe lângă vânzările de pe piaţa poloneză de origine, produsele Dr Gerard sunt exportate în peste 30 de ţări, cifra de afaceri realizată la export reprezentând circa 32% din vânzări. Veniturile companiei au atins în 2014 nivelul de 70 milioane euro (în creştere cu 16% faţă de 2013), iar în 2015 au înregistrat din nou o creştere de peste 18%. Pentru 2016 grupul estimează de asemenea o creştere cu două cifre.