ZF 24

Steinmeier: Părţile beligerante din Ucraina trebuie să evite amplificarea tensiunilor

Steinmeier: Părţile beligerante din Ucraina trebuie să...

Autor: Mihai Draghici

23.03.2015, 21:11 70

"Un lucru este clar pentru noi toţi: nu există şi nu poate exista o soluţie militară la conflictul din Ucraina", a declarat Steinmeier după întâlnirea cu miniştrii de Externe ai Poloniei, Cehiei, Ungariei şi Slovaciei.

Steinmeier a cerut continuarea procesului de negocieri de la Minsk, precizând că oficiali de rang înalt din Germania, Ucraina şi Rusia se vor întâlni la Paris, miercuri, pentru a discuta despre modalităţile de monitorizare a respectării armistiţiului din estul Ucrainei, intrat în vigoare pe 15 februarie.

Rusia a acuzat din nou, luni, Administraţia prooccidentală de la Kiev de încălcarea armistiţiului din estul Ucrainei, îndemnând Germania şi Franţa să se asigure că acordul va fi respectat. "Ţările care sunt garanţi ai Acordului de la Minsk - Germania şi Franţa - trebuie să îşi asume responsabilitatea privind aplicarea documentului", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. "A ignora faptul că una dintre părţi nu respectă acordul nu va contribui la normalizarea situaţiei", acuză Moscova.

Ucraina şi insurgenţii proruşi se acuză de încălcarea armistiţiului din estul Ucrainei, iar luptele au continuat, în ultimele zile, în zona oraşului Mariupol, situat pe litoralul Mării Azov.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu peste 6.000 de morţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO