ZF 24

Studiu Boston Consulting Group: În România sunt mai puţine femei în consiliile de administraţie ale companiilor din energie, faţă de acum 5 ani, dar procentul rămâne ridicat, comparativ cu ţările din Europa Centrală şi de Est

Studiu Boston Consulting Group: În România sunt mai...

Autor: Roxana Rosu

06.07.2023, 10:28 128

Ponderea femeilor în consiliile de administraţie ale companiilor din energie s-a redus faţă de nivelul de acum 5 ani, dar procentul rămâne ridicat, comparativ cu ţările din Europa Centrală şi de Est, arată un studiu Boston Consulting Group derulat în 10 ţări din regiune.

În timp ce 23% dintre poziţiile de conducere de top din regiune sunt ocupate de femei, în Europa Centrală şi de Est, doar 10% dintre companiile de energie sunt conduse de femei, în funcţia de CEO.

În România, 29% dintre angajaţii din sectorul energetic sunt femei, la fel ca în urmă cu 5 ani (2022 faţă de 2018), undeva în media regiunii, fiind depăşită doar de Serbia, Bulgaria şi Slovacia, ţări în care acest procent este de 40%. Însă,  procentul femeilor aflate în consiliile de administraţie ale companiilor din sector, deşi înregistrează o scădere faţă de acum 5 ani, poziţionează România în fruntea clasamentului regiunii, cu un procent de 26%, depăşind ţări precum Polonia (11%), Cehia (16%), Ungaria (10%), Slovenia (8%).

"Prima problemă este atragerea femeilor în sectorul energetic. Până când nu va deveni evident pentru toată lumea că femeile pot avea succes în această industrie şi pot ajunge chiar în poziţii de conducere de top, tendinţa actuală nu se va îmbunătăţi. Avem nevoie de modele, de lideri femei, care trebuie să fie promovaţi ca exemple", a declarat Zsófia Beck, Director General şi Partener la Boston Consulting Group.

În ciuda unei schimbări de imagine, există încă percepţia, răspândită printre femeile în căutarea unui loc de muncă, că industria energetică este în mod tradiţional dominată de bărbaţi. Această percepţie este confirmată de faptul că, deşi 41% dintre absolvenţii din domeniile ştiinţelor, tehnologiei şi ingineriei (STEM) din regiune sunt femei, ele reprezintă doar doar 28% dintre cei care lucrează în sectorul energetic.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO