De la 500 de dolari/luna ca ajutor de administrator la un zgarie-nori, Victor Foia, un american de origine romana, a ajuns in 25 de ani de autoexil vicepresedintele uneia dintre cele mai cunoscute companii americane, NEC America, subsidiara gigantului NEC Corporation, care are venituri anuale de 48 de miliarde de dolari. Salariul: confidential.
Victor Foia s-a nascut la Cluj in 1946 si a plecat din Romania la sfarsitul anilor '60, inainte de a-si termina studiile la Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii Babes - Bolyai.
"Sistemul politic de atunci era destul de asupritor si nu se vedeau posibilitati de dezvoltare pesonala. Era un climat in care majoritatea tinerilor aspirau sa mearga in strainatate.
Nu se vorbea sa mergi in strainatate pentu a-ti cumpara masina, pentru a te imbogati, ci pentru a te realiza cumva pe cont propriu", isi aminteste el.
"Deci, cand s-a ivit ocazia, despre care prefer sa nu vorbesc, am ajuns in Italia. Acolo am stat in lagar aproape un an, dupa care am reusit sa obtin azil politic si astfel am putut sa merg mai departe. Astfel ca in aprilie 1970 am ajuns la Chicago, unde in primele zile am stat la un baiat din Cluj", spune Foia.
Primul challenge al noului emigrant a fost sa invete limba engleza: "Nu stiam decat franceza, de la liceu, si italiana, din lagar, insa acestea nu mi-au folosit in America.
Astfel ca, am fost nevoit sa imi caut de lucru prin semne. Din prima zi, m-am dus pe bulevardul din fata lacului si acolo ma duceam din usa in usa pe la toate cladirile din zona si le aratam ca vreau sa lucrez, insa ei ma dadeau afara.
ai asa m-am invartit patru zile pe toate strazile din aceasta parte a orasului Chicago, dupa care am revenit din nou pe prima strada".
"Aici, unul care ma aruncase afara, vazandu-ma ca am revenit, m-a intrebat: . Da, cum sa nu, i-am raspuns eu, vopsesc la perfectie. ai el m-a dus pe acoperisul cladirii, care avea 30 de etaje, unde era un turn pe care trebuia sa il vopsesc cu vopsea impermeabila.
El mi-a zis: , insa eu nu aveam cu ce sa ma schimb; nu aveam la mine decat un singur costum care il primisem in lagar. Plecasem in Statele Unite doar cu o sacosa mica de mana", isi aminteste Foia.
Primul job: vopsitor pe acoperisul unui zgarie-nori
"In prima zi de lucru, m-am cocotat pe acoperisul cladirii de 30 de etaje de pe malul lacului. Acest lucru se intampla in aprilie 1970 si afara ningea si batea vantul foarte tare, iar costumul meu s-a distrus total, insa eu eram bucuros: imi gasisem de lucru," spune Victor Foia.
Primul salariu a fost de 535 de dolari/luna, un salariu destul de mic, raportat la veniturile celorlati muncitori din America, insa indeajuns de mare pentru Victor Foia.
La prima leafa, Foia a inchiriat impreuna cu alti trei refugiati mai recenti un subsol intr-o cladire din Chicago.
"Era un apartament mizerabil, asa ca a fost ieftin, numai 125 de dolari pe luna. Apartamentul nu avea nici macar usi interioare, astfel incat a trebuit sa mergem noi la un magazin si sa cumparam placaj pentru a face aceste usi. in cateva zile, l-am curatat si l-am amenajat si am trait acolo aproape trei ani".
Unul din colegii lui de apartament era ungur, celalat ceh, iar al treilea, care a venit la aproape un an dupa ce a ajuns Foia, era un roman din Cluj. "Ne-am adunat impreuna nu pe baza de interes, ci pe baza de mizerie comuna", spune Victor Foia.
In urmatoarea jumatate de an, Vicor Foia a inceput sa invete si limba engleza, in principal dupa cartea trimisa din Romania de parinti lui.
Dupa sapte luni de trait in America, a mers la o scoala de programare, dupa care a dorit sa se inscrie la Universitatea din Chicago, pentru a-si continua studiile de fizica, abandonate in Romania in anul al patrulea.
"La universitate cineva mi-a spus ca nu ar fi o idee buna sa fac facultatea de Fizica, deoarece nu prea sunt posturi pentru fizicieni in acel moment. Atunci am ceut sfatul lor si ei mi-au spus sa ma duc la facultatea de computere.
Problema era ca nu aveam bani nici de mers la Universitate - care costa destul de mult - si nici sa ma intretin daca as fi renuntat la job-ul meu. Atunci am facut o cerere pentru o bursa, am dat cateva examene si am obtinut o bursa care platea toate cheltuileile de la universitate, deci asta rezolva problema cu banii de scoala.
Ca sa iau bursa, trebuia sa promovez un examen de engleza cu 70 de puncte din 100, si eu am obtinut doar 69. M-am luat la cearta cu profesorul pe englezeste; eu spuneam ca mi-a taiat ceva din puncte si atunci, el, uitandu-se la mine, a spus .
ai atunci mi-a corectat din nou lucrarea si mi-a dat 70 de puncte si astfel am intrat la facultate", spune Foia.
De intretinere insa trebuia sa se descurce pe cont propriu; astfel a aranjat cu seful lui ca sa lucreze in mai multe ture. Asa ca dimineata intre orele 5 - 8.00 mergea la serviciu, apoi se urca in autobuz si se ducea la scoala, dupa care seara revenea iar la munca.
"La universitate am inceput din 1971 din februarie si am ales un program full-time. Ca sa evit sa trebuiasca din nou sa iau cursurile de matematica, fizica sau chimie pe care le mai facusem in Romania, am dat la inceput examene la fiecare dintre ele si am acumulat astfel o suma enorma de ore de credit, pentru ca educatia romana este mult mai serioasa decat cea americana".
"Astfel m-am concentrat asupra cursurilor noi, precum cele de computere si inginerie. Pot sa spun ca eu, la mentalitatea mea de atunci, ca student de fizica, consideram facultatea de computere un pas in jos, sub nivelul nostru din Romania, insa binenteles ca foamea te invata sa te uiti la lucruri in mod diferit si a fost o miscare foarte potrivita", spune el.
O zi obisnuita: dimineata spalat garaje si wc-uri, la pranz la facultate
La facultate a mers continuu, fara vacante, astfel incat in doi ani a parcurs toate cursurile, absolvind in primii 3% din studentii din toata universitatea din Chicago.
"In tot timpul acesta mi-am tinut serviciul la zgarie-nori, spalam wc-urile, garajele, toate acestea. Am lucrat acolo pana in ultima zi, lucram si sambata si duminica", spune Victor Foia.
Cand a absolvit facultatea a obtinut o oferta la firma GTE, specializata in telecomunicatii, ca programator in acest domeniu.
"In ultima zi de lucru la cladire, care a fost o duminica, am lucrat toata ziua, am spalat pe jos, am lustruit parchetul, am tras gunoiul afara ca sa-l ia gunoierii a doua zi si am plecat acasa. A doua zi mi-am pus camasa noua si cravata si am devenit inginer", spune el.
La GTE a lucrat un an si jumatate, pe urma s-a mutat la o alta firma, ITT International, unde a lucrat aproape cinci ani, dintre care doi ani si jumatate in Europa.
Intre timp, ITT s-a retras din domeniul telecomunicatiilor, astfel incat Victor Foia a plecat la Rockwell International, unde a stat aproape 5 ani.
Dupa Rockwell a urmat in 1984 NEC America, cu sediul in Dallas. Aici a fost angajat ca director in domeniul telecomunicatiilor, iar din 1995 este vicepresedinte.
Romani handicapati cultural si preoti comunisti
In acest timp, Victor Foia a decis sa se departeze de comunitatea romaneasca din America, iar prima vizita acasa a facut-o dupa aproape 30 de ani.
"Nu toti romanii din America sunt de calitate. Din intamplare, exista pe strada mea cam la o jumatate de kilometru singura biserica romaneasca ortodoxa din sud-vestul Statelor Unite, iar aceasta biserica nu mi-a adus decat rusine, pentru ca romanii care merg aici se tot tiganesc intre ei si fac tot felul de prostii.
Odata au dat foc la biserica, se pare ca pentru a obtine compensarea de la asigurari. In plus, s-au certat cu preotul si afisau pancarde pe trotuar in care spuneau ca preotul este homosexual, ca este spion comunist si ca biserica este un cuib de spioni", spune Foia.
In relatia cu romanii exista insa si aspecte pozitive. Exista un singur restaurant roman in Dallas, Athénée Café; proprietarii acestuia sunt Constantin si Maria Ispas, fosti bucuresteni. "Este un restaurant foarte bun, particular, intim, unde imi place sa ma duc. Proprietarii sunt oameni extraordinari".
"Am luat hotararea constienta - si spun fara sa imi fie rusine - sa ma departez de romanii din America, din mai multe motive: unu, pentru ca eu nu cred ca te poti integra intr-o lume noua daca te tii de radacinile tale in mod formal si insistent.
Procesul de integrare este foarte complex si foarte delicat si daca te tii de radacini ramai la mijloc. Al doilea motiv este legat de faptul ca din punct de vedere cultural, romanii din America sunt handicapati; ei nu inteleg cultura din tara straina in care au ajuns decat numai superficial, pentru ca ei se tin intotdeauna de mancarurile lor, de obiceiurile lor, iar eu am vrut sa evit asta".
Foia este casatorit cu o femeie americana, care este profesoara de engleza, si are doi baieti care nu vorbesc romaneste deloc. "Nici nu sunt mandru de asta si nici nu imi este rusine, asta este ei sunt americani si asta este tot", spune Foia.
Victor Foia s-a reintors in Romania la sfarsitul anilor 1990. "Am fost cam stanjenit, pentru ca totul mi se parea, binenteles, diferit.
Am mers si la Cluj, cu trenul, iar calatoria mi s-a parut neplacuta, iar trenurile mizerabile. Pot sa spun asta fara nici o ezitare, sunt de nivelul unor tari primitive.
Eu am multi prieteni americani care vor sa ajunga in Romania. Foarte multi. Toti ma intreaba cand ii aduc, sa mergem cu trenul, pentru ca lor li se pare ca asta-i foarte romantic".
Foia considera ca trebuie schimbata mentalitatea dupa care guvernul este de vina pentru mizerie. "Eu daca vad pe strada mea un om aruncand o hartie pe jos, o iau eu si o duc la cos si ii dau si un picior in fund aceluia.
Trebuie inteles ca prin efort propriu poti iesi din mizerie, insa am costatat in calatoriile mele din ultimii ani in Romania ca nu vreti sa faceti acest lucru. Romania poate castiga enorm din turism; Dracula, Transilvania sau Orient Express sunt atuuri importante ale voastre, insa nu le veti putea exploata niciodata la maximum daca nu veti intelege sa va prezentati oferta cum trebuie.
Se pare ca voua va place sa traiti in aceasta mizerie. Asa ca, daca o sa vin cu nevasta mea la mare, o sa angajez din banii mei niste oameni care sa stranga toate gunoaiele de la Mangalia la Mamaia, sa le puna in saci mari de plastic si sa le deserte la loc dupa ce plec, daca va plac atat de mult".
"Visul meu: sa vad Romania un Silicon Valley al Europei de Est"
In mai 2000 a revenit in Romania ca invitat onorific la ceremonia de 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Fizica din Cluj. La aceasta intrunire s-a intalnit cu Dan Ionescu, presedintele companiei romanesti de software Unidec, cu care 10 luni mai tarziu a semnat un contract de colaborare.
"Ideea principala a contractului este urmatoarea: NEC America are nevoie de mana de lucru de calitate in domeniul IT, in mod special de programatori. Pe de o parte, in America, acest tip de resurse sunt limitate, pentru ca sunt multe companii si toti se bat pe resurse.
Pe de alta parte, in America ele sunt mai scumpe, si atunci domnul Ionescu m-a convins ca aceasta combinatie dintre disponibiltiatea mult mai mare a acestor resurse in Romania si costul lor economic, pentru noi, trebuie sa contrabalanseze riscurile si dificultatile.
ai de asta a durat discutia atat de mult, ca eu sunt cam incapatanat si n-am vrut sa vad; pentru ceea ce el vazuse intr-o secunda, mie mi-au trebuit zece luni".
"Desi nu este responsabilitatea mea, visul meu este sa vad Romania ca Silicon Valley al Europei de Est. ai nu vad nici un obstacol in calea acestui vis, pentru ca aveti zeci de mii de tineri care fie sunt gata sa intre in acest club, fie ar dori sa intre, dar deocamdata nu au speranta sa gaseasca serviciu.
Daca noi si alte companii cream aceste servicii, ei vor intra la productie, si asta este un capital de reclama al tarii care trebuie sa fie si poate sa fie exploatat. Important este sa se realizeze ca acest capital intelectual este comoara Romaniei.
Face mai mult decat padurile si minele si petrolul". ai cand concurezi pe piata internationala cu acest capital, poti sa fii la egalitate sau chiar mai bine decat toti", incheie Foia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
