• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
ZF Esențial în business

VIDEO. ZF Esenţial în business: Alin Negrescu, KPMG: Fiscul se pregăteşte de o nouă etapă a digitalizării, cu un sistem de schimb de date financiar-contabile dintre companii şi autorităţi

Autor: Adelina Mihai

26.07.2019, 16:00 329

România se află pe ultimele locuri în rândul statelor europene atunci când vine vorba de gradul de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat, însă această vulnerabilitate a economiei poate fi atenuată cu ajutorul digitalizarii. În unele state s-a introdus asanumit “SAF-T” (acronimul de la Standard Audit File for Tax), un fişier standard de audit pentru taxe prin care companiile şi autorităţile fiscale fac schimb de informaţii în mediul digital, iar acest sistem ar putea fi implementat şi în România. Ce înseamnă SAF-T?

”Atunci când vorbim de digitalizare trebuie spus că există o tendinţă din ce în ce mai accelerată, nu numai la nivelul statelor member ale UE, cât şi la nivel global, a autorităţilor fiscale de a merge în direcţia digitalizarii, ca o soluţie pentru îmbunătăţirea modului de administrare a procedurilor administrativ fiscale. Bineînţeles, SAF-T-ul, fişierul standard de audit pentru taxe, este unul dintre pilonii principali ai programului de digitalizare”, a explicat Alin Negrescu, Tax Partner în cadrul KPMG, în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu firma de audit şi consultanţă fiscală KPMG.

El a spus că SAF-T-ul este un standard internaţional pentru schimbul electronic de date financiar-contabile între companii, între organizaţii şi autorităţile fiscale. Sistemul este definit de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care a trasat câteva criterii pentru acest standard, lăsând însă la latitudinea statelor member posibilitatea de a-şi dezvolta propriile politici de implementare a acestui sistem SAF-T.

”SAF-T -ul a fost gândit că un instrument pentru autorităţile fiscale de colectare a datelor, a cât mai multor informaţii din partea companiilor astfel încât să poată să-şi contureze un profil fiscal al contribuabilului şi bineînţeles un instrument foarte eficient şi eficace pentru îmbunătăţirea modului de administrare a contribuabililor şi de urmărire a gradului de conformare a acestora în ceea ce priveşte raportarea obligaţiilor fiscale”, a mai spus Alin Negrescu.

În present, schimbul de informaţii dintre contribuabil şi Fisc este în general limitat strict la declaraţiile fiscale care sunt depuse, în România, majoritatea declaraţiilor fiscale sunt depuse în mod electronic, fără a exista un schimb automat de date financiar-contabile, aşa cum se poate face  prin SAF-T.

”SAF-T-ul este şi un instrument foarte bun pentru autorităţile fiscale de control, un instrument prin care acestea, având foarte multe informaţii au posibiltatea de a face un control operativ şi în mod continuu asupra situaţiei fiscale a unui contribuabil”.

Practic, prin aceste informaţii care sunt colectate prin sistemul SAF-T, autorităţile fiscale au o imagine globală nu numai a situaţiei fiscale, cât şi a situaţiei financiar-contabile a contrabuabililor, situaţie financiar-contabilă care este confruntată cu situaţia obligaţiilor fiscale declarate şi plătite de către contribuabil astfel încât autorităţile să-şi contureze un profil fiscal şi, bineînţeles, să permită efectuarea unor analize de risc necesare în vederea administrării corespunzătoare a contribuabililor respectivi.

În mod realist, România nu are în acest moment capacitatea să implementeze sistemul SAF-T, însă lucrurile se mişcă în direcţia bună, a mai spus Alin Negrescu.

”De SAF-T se discuta de foarte mulţi ani, aproape în fiecare an, autorităţile fiscale, guvernanţii aduc în discuţie SAF-T ca fiind unul dintre pilonii principali ai digitalizării. S-au făcut paşi importanţi şi în România în ceea ce priveşte digitalizarea, avem majoritatea declaraţiilor fiscale se depun electronic, avem Spaţiul Virtual, care, de acord, merită îmbunătăţit. De asemenea, în ultima vreme am constat că există o voinţă şi o dorinţa din partea autorităţior fiscale, atât ANAF, cât şi  Ministerul de Finanţe cu privire la implementarea, în sfârşit, a acestui fişier de audit, SAF-T. Chiar recent am avut câteva discuţii în asociaţiile profesionale împreună cu Ministerul de Finanţe, cu reprezentanţii ANAF şi luna viitoare vor începe discuţiile pe marginea acestui subiect. E nevoie de timp, e nevoie şi de investiţii destul de semnificative”, a mai spus Alin Negrescu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055