• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
ZF Esențial în business

VIDEO ZF Esenţial în business: Companiile trebuie să lucreze cu şcolile dacă vor să angajeze oameni bine pregătiţi. Nu trebuie să mai aştepte intervenţia statului

Autor: Adelina Mihai

2 oct 2019 119

Deficitul de forţă de muncă din România va ajunge la 500.000 de persoane în următorii cinci ani, dacă se menţin tendinţele actuale de pe piaţa muncii, arată rezultatele unui studiu realizat de firma de audit şi consultanţă KPMG în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, la cererea Confederaţiei Patronale Concordia.

”Ceea ce ne îngrijorează foarte mult nu este faptul că este un deficit cantitativ, ci este şi unul calitativ, ceea ce înseamnă că angajatorii, chiar dacă vor găsi oameni disponibili să lucreze, se vor confrunta cu problema că acei oameni nu au abilităţile necesare pentru a ocupa un anumit loc de muncă”, a explicat Mădălina Racoviţan, Tax Partner, Head of People Services în cadrul KPMG în România, în cadrul emisiunii online ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.

Concluziile studiului arată că sunt necesare o serie de măsuri urgente pentru redresarea pieţei muncii, atât la nivel structural – sunt necesare decizii care să orienteze economia României, pentru a identifica ce locuri de muncă vor fi create - cât şi la nivelul pieţei muncii, printre care reforma sistemului de educaţie, o strategie de stopare a declinului demografic, gestionarea fenomenului de emigrare şi în special scăderea fenomenului de „brain drain”.

”Trebuie rezolvată această problemă a declinului demografic, în special pe partea de braindrain, adică a emigraţiei oamenilor cu abilităţi tehnice dezvoltate. Pe de altă parte, companiile nu pot aştepta intervenţia şi măsurile luate de autorităţi, astfel că trebuie să aibă ele, la rândul lor, anumite intervenţii precum colaborările cu şcolile şi cu universităţile, creşterea brandului de angajator sau parteneriate între organizaţiile dintr-un anumit sector pentru a creşte atractivitatea acelui sector etc.”, a mai spus Mădălina Racoviţan.

 
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205