ZF Live

ZF Live. Manolis Kontos, managing director al Inform Lykos România: Companiile din România vor să îşi automatizeze procesele de business, pentru a reduce costurile

Autor: Alexandra Cepăreanu

06.12.2022, 00:05 157

♦ „Ceea ce văd ca un «subiect fierbinte» este eficientizarea proceselor de business, cum putem automatiza lucrurile care sunt repetitive, astfel încât să poată fi redus efortul oamenilor dar şi cheltuielile”

Antreprenorii români caută soluţii de automatizare care să îi ajute să îşi gestioneze mai bine cheltuielile de operare, în contextul inflaţiei şi a creşterilor costurilor cu energia şi materia primă, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Manolis Kontos, managing director al Inform Lykos România, subsidiara locală a furnizorului grec de servicii de transformare digitală cu acelaşi nume, care a înregistrat o creştere de peste 21% a vânzărilor în primul semestru al anului 2022, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Companiile caută automatizare pentru că toată lumea vrea să-şi gestioneze cât mai bine cheltuielile de funcţionare. Deci, ceea ce văd ca un «subiect fierbinte» este eficientizarea proceselor de business, cum putem automatiza lucrurile care sunt repetitive, astfel încât să poată fi redus efortul oamenilor dar şi cheltuielile”, a spus Manolis Kontos.

În acest context, serviciile digitale au contribuit cu aproximativ 15% la vânzările totale înregistrate de Inform Lykos România la finalul anului 2021, a adăugat reprezentantul companiei. Furnizorul de servicii de transformare digitală Inform Lykos, prezent în România din anul 2000, a înregistrat vânzări de până la 45,2 milioane de euro în 2021, în creştere cu peste 10% faţă de anul precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO