Contextul geopolitic extern este dificil. Contextul economic, politic si social intern este relativ stabil, dar totusi dificil. Separatia puterilor in stat este perfect etansa. Comunicarea constructiva la nivel institutional, la fel.
Puterea legislativa, detinuta de factorul politic, a decis si decide sub presiunea pierderii increderii electoratului intr-un an electoral aglomerat.
Puterea executiva tehnocrata este constransa in actiune si decizie de catre un legislativ politic care ii acorda un spijin conditionat. Relaxarea fiscala a fost excesiva si ampla prin majorari de cheltuieli si reduceri de venituri bugetare. Efectele asupra bugetului sunt negative (venituri de doar 30% din PIB in 2016).
Fostul pol politic majoritar s-a scindat simultan cu disparitia fostului adversar politic.
Noii actori politici semnificativi incearca pozitionari concurentiale raportate aproape exclusiv la perceptia populatiei in detrimentul stabilitatii economice si financiare.
Legea darii in plata este un bun exemplu in acest caz. Ceea ce conteaza nu este stabilitatea sistemului bancar ci castigul de simpatie electorala si capitalizarea lui.
Mai mult, a fost gasit un nou adversar in lupta politica electorala: bancile.
Profund gresit, bancile nu fac politica dar beneficiaza din plin de instabilitatea si incoerenta ei ca, de altfel, intreaga societate.
Deciziile de politica economica trebuiesc luate dat fiind acest context intern.
In ceea ce priveste politica monetara, reactiile trebuiesc cantarite pornind de obiectivul fundamental si anume stabilitatea preturilor si rolul intrinsec al BNR in mentinerea stabilitatii financiare.
Inflatia anuala a fost de -2.1% in ianuarie, altfel spus deflatie. Cauza este de natura fiscala (scaderea taxelor pe consum).
Asteptarile indica o revenire accentuate a inflatiei in partea a doua a anului (1.4% final de an 2016). Cauza este de natura fiscala (cresterea ampla a salariilor).
Dupa cum observam asteptarile indica un recul periculos preturilor.
Aparitia acestui comportament “efect de pendul” ca urmare a unui impuls exogen prea amplu, a fost verificat in anul 2007 pe piata valutara.
Aprecierea accentuata si nesustenabila a leului (de la 3.6 lei/euro in iulie 2006, la 3.1 lei/euro in luna iulie 2007) a fost urmata de o depreciere accentuata (circa 3.8 lei/euro in luna ianuarie 2008).
In mod probabil preturile vor avea aceeasi reactie comportamentala in perioada urmatoare (12-18 luni).
Pe langa cele mentionate mai sus, data fiind rata inflatiei de -2.1%, rata dobanzii de politica monetara de 1.75% si, in consecinta, dobanda real pozitiva de 3.85%, cred ca argumentele in favoarea unei politici monetare mai restrictive (printr-un management mai strans al lichiditatii) sunt mai consistente decat cele in favoarea majorarii ratei dobanzii de politica monetara.
Dobanda de politica monetara poate ramane neschimbata, cata vreme dobanda real pozitiva se reduce pana la circa 0.5% si nu apar alte provocari drept consecinta.
Sa nu uitam insa ca fiecare decizie are efecte secundare iar realizarea si gestionarea unui mix adecvat de politici fiscal-monetare nu poate fi rezultatul actiunilor unei singure politici (fie ea cea fiscala sau cea monetara). Reparatia unui derapaj de politica fiscala nu poate fi realizata automat si adecvat prin masuri de politica monetara tot la fel cum daca avem o rana la picior si ne vom bandaja la mana nu putem spera in vindecarea adecvata a piciorului.
In ceea ce priveste probabilitatea reintrarii intr-un ciclu restrictiv de politica monetara pe canalul ratei dobanzii de politica monetara, mai trebuie sa avem in vedere si faptul ca intermedierea financiara a scazut in Romania (31% din PIB in anul 2015), iar initiativa legislativa privind darea in plata (asa cum este sustinuta de initiatori) genereaza constrangeri suplimentare asupra procesului de intermediere financiara prin majorarea avansurilor necesare pentru accesarea creditelor pentru locuinte.
