ZF News

Aurelian Dochia despre summit-ul european: Nu ne putem aştepta la decizii radicale

Aurelian Dochia

Autor: Bogdan Cojocaru, Alexandru Matei

08.12.2011, 16:01 63

Întâlnirea liderilor europeni care se va desfăşura astăzi şi mâine este catalogată drept "cea mai importantă pentru viitorul zonei euro", iar preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au promis că în urma întâlnirii se vor lua decizii radicale.
Totuşi, astfel de declaraţii au fost făcute şi înaintea altor summit-uri, iar rezultatul a constat în simple declaraţii de intenţie şi în puţine măsuri concrete. Viteza lentă cu care se mişcă politicienii europeni atunci când trebuie să ia decizii care afectează toate ţările din zona euro este des criticată de investitori şi analişti şi unul dintre motivele pentru care criza datoriilor suverane bate acum la uşile Italiei, a treia cea mai mare economie a zonei euro.
Analistul economic Aurelian Dochia este de părere că finalul acestui summit va aduce simple acorduri de principiu, aşa cum s-a întâmplat mai mereu la finalul întâlnirilor la nivel înalt din ultimii doi ani de criză.
"Nu vor putea să iasă cu decizii grozave, deoarece cadrul decizional este limitat. Vor ieşi, ca de obicei, cu declaraţii şi acorduri de pincipiu", consideră analistul economic Aurelian Dochia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO