Una dintre acele amintiri, cum sa zic, recurente, de care nu scapi cum nu scapi de o obsesie, este legata de dimineata zilei de 21 decembrie 1989.
Era, cum se stie, o zi de joi. Aveam doua drumuri de facut, la radio, pentru o scurta emisiune literara, si la facultate, unde imi tineam consultatiile saptamanale. Am plecat de acasa devreme si am constatat ca nici un autobuz din Drumul Taberei, unde locuiam, spre centru nu era abordabil. Treceau pe langa noi, cei din statie, pline ochi, fara sa opreasca. Mi-am amintit de meetingul convocat de Ceausescu. Stiam, fireste, ce se intampla la Timisoara. Am facut tot drumul pana la radio pe jos, depasit de zeci de autobuze care transportau lumea spre Piata Palatului. Atmosfera din redactia culturala a radioului era tensionata. Aerul parea friabil, gata sa plezneasca. Mi-am dat si eu cu parerea despre meeting, din cauza caruia intarziasem, dar lucrul nu mai prezenta nici o importanta. Toti erau cu gandurile aiurea. Am spus ca, evident, Ceausescu fusese sfatuit prost, cu sau fara intentie. In starea de spirit a oamenilor, e destul sa tipe o femeie calcata pe picior in inghesuiala ca sa se produca panica. Asta mi-a dat prin cap. Florin Pavlovici e martor. Am plecat, tot pe jos, spre facultate. N-am putut intra pe Calea Victoriei, unde meetingul era in plina desfasurare, in fata Palatului si a Comitetului Central al P.C.R. Am ocolit prin Amzei si am iesit in Bulevard pe langa Magazinul Eva. Cordoane de militieni inconjurau perimetrul. Lumea circula insa pasnica in exterior. Un barbat ducea un carton de oua in brate, calcand cu grija si ferindu-se de pietonii neobisnuit de numerosi care se foiau de colo-colo. Nu stiu daca, in afara masurilor de securitate din zona Pietei Palatului, mai existau semne care sa indice un eveniment iesit din comun. Ajunsesem in fata Salii Dalles, cand am auzit un zgomot puternic, un fel de bubuitura cu ecou, asemanator celor facute de avioane in secunda cand depasesc bariera sunetului. A urmat un vuiet, dinspre Piata, apoi au navalit, pe strada Aristide Briand, zeci de persoane, tineri majoritatea, agitand pancarte rupte ori doar cozile lor, ca niste cotoare de mar, steaguri si alte obiecte. Toti strigau impotriva lui Ceuasescu. In cateva clipe bulevardul s-a umplut de lume, care izvora la nesfarsit, pe ingusta strada Briand, apoi dinspre Onesti si Academie, umpland pasajul de la metrou. Era aproape ora 12.
N-am mai intrat la facultate. Imi pierise interesul pentru consultatii. De altfel, nu credeam ca va veni careva. Toata lumea era pe strada, inclusiv studentii. Vacanta ar fi urmat sa inceapa a doua zi. M-am invartit minute bune in jurul facultatii, am vazut cum arata Piata Palatului dupa parasirea ei, ca dupa o batalie, plina de resturile materialelor propagandistice, dar si de obiecte pierdute. Am plecat, tot pe jos, spre casa. Ulterior am aflat ca, in jurul orei 13, s-au tras primele focuri de arma contra manifestantilor. Seara, cand am revenit, in pasajul de la metrou ardeau lumanari, ca si pe bulevard, in fata statuilor, la cativa metri de taburile militare. Tinerii revolutionari stateau de vorba cu soldatii de pe taburi. Lumanarile ardeau nepasatoare. Revolutia incepuse. Exact la miezul noptii, am auzit impuscaturile. Tot dinspre Piata Palatului. Ce a urmat, se stie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
