La 23 octombrie 1956, o manifestatie a studentilor din Budapesta, amplificata spontan pana la nivelul unei demonstratii populare de proportii, a capatat, din cauza exceselor inutile ale Securitatii autohtone, caracterul unei revolte. In aceeasi noapte, interventia tancurilor sovietice, chemate pentru a restabili linistea, a radicalizat spiritele, revendicarile capatand un pronuntat accent national. Tavalugul revolutionar i-a obligat pe conducatorii comunisti maghiari sa accepte compromis dupa compromis. In numai treisprezece zile, in Ungaria s-a revenit la sistemul pluripartit, a fost ceruta retragerea trupelor sovietice si iesirea tarii din Pactul de la Varsovia si a fost proclamata neutralitatea. La 4 noiembrie, sub privirile indiferente ale Occidentului, agresiunea trupelor sovietice amana, pentru aproape jumatate de secol, visul de libertate al maghiarilor.
La 11 noiembrie 1992, Boris Eltan a evocat, intr-un mesaj adresat Parlamentului de la Budapesta, jertfa ungurilor. "Cred ca este profund simbolic faptul ca poporul maghiar a fost primul care s-a ridicat impotriva sclaviei. Revolta nationala nu a fost in van. A aratat ca nu doar indivizii, ci si natiunile intregi incepeau sa inteleaga ca nu poate exista un viitor fara eliberarea de sub dictatura comunista. Astazi ne plecam capetele in fata victimelor din 1956", afirma primul presedinte democratic ales al Federatiei Ruse, intr-un demers menit sa permita reconcilierea istorica.
La randul sau, presedintele american George W. Bush a laudat modelul maghiar, spunand ca Ungaria "reprezinta triumful libertatii asupra tiraniei". Liderul de la Casa Alba a comemorat chiar in capitala Ungariei, la 22 iunie 2006, revolutia din 1956. El a comparat insa neinspirat tentativa glorioasa a ungurilor de a inlatura regimul comunist cu eforturile irakienilor de instaurare a democratiei, subliniind ca irakienii trebuie sa arate aceeasi rabdare pe care maghiarii au avut-o dupa suprimarea revoltei.
In mod evident, Istoria nu se repeta, iar comparatia intre realitatile Razboiului Rece si cele ale razboiului antiterorist nu sunt intotdeauna justificate sau fericite. Dincolo de aspiratia eterna a oamenilor si a popoarelor spre o viata libera si demna, in 1956 explozia maghiara a demonstrat ca un regim comunist poate fi rasturnat din interior, anticipand evenimentele anului 1989.
In Ungaria, instaurarea totalitarismului bolsevic a urmat scenariul folosit de sovietici in toate tarile Europei Centrale si de Est. Acest plan cuprindea, dupa cum a relevat istoricul britanic Hugh Seton-Watson, trei etape: initial, comunistii mimau coabitarea cu alte partide in cadrul unei largi coalitii; urma indepartarea treptata a adversarilor politici, coalitia fiind totusi mentinuta pentru pastrarea aparentelor; in sfarsit, ultima faza consemna acapararea fara rezerve a puterii in stat si aservirea intregii societati.
Corespunzator primei faze, in noiembrie 1944, s-a constituit Frontul National Independent Maghiar care-i cuprindea, alaturi de comunisti, pe reprezentantii micilor proprietari, ai national-taranistilor si ai socialistilor. La 21 decembrie, Frontul a desemnat un guvern provizoriu, supus controlului Comisiei Aliate de Control "coordonata" de maresalul sovietic Klimenti Vorosilov. Guvernul a primit recunoasterea din partea Uniunii Sovietice, Statelor Unite si Marii Britanii.
Dupa 1919, Partidul Comunist fusese aproape inexistent in Ungaria, statisticile creditandu-l totusi cu un numar de cateva sute de adepti. Fusese cel mult o secta de conspiratori ce incercase, timid, sa se opuna lui Hitler. Cresterea importantei sale a inceput concomitent cu patrunderea Armatei Rosii in tara, cand au revenit din exilul lor moscovit si comunistii maghiari in randul carora se distingeau Matias Rakosi si Erno Gero. Cu girul Moscovei, ei l-au eclipsat pe liderul local Laszlo Rajk si au initiat o campanie de recrutari din randul celor marginalizati social, al oportunistilor, neezitand sa coopteze si membri obscuri ai "Crucilor cu Sageti". In februarie 1945, comunistii maghiari inregimentasera deja 30.000 de sustinatori.
In ciuda evolutiei numerice, nu s-au hazardat sa preia puterea. Politica oficiala a Uniunii Sovietice era in acea perioada "Marea Alianta" pe plan extern si "Frontul Popular" pe cel intern. Coalitia fortelor democratice era menita sa linisteasca temerile occidentalilor si sa dea aparenta legitimitatii.
Cel mai puternic reprezentant al coalitiei era Partidul Micilor Proprietari, care a castigat 57 la suta din voturi in alegerile libere din 1945, fata de cele 17 procente obtinute de comunisti si un scor similar al socialistilor. La 1 februarie 1946, a fost proclamata Republica Ungara, presedintele sau, Zoltan Tildy, provenind din partidul castigator. In noul guvern, condus de Ferenc Nagy, comunistii si-au impus insa controlul asupra unui sector cheie - Ministerul de Interne. Acest fapt pregatea trecerea la pasul urmator: coalitia fictiva.
Sub umbrela ocupatiei sovietice, comunistii au continuat sa-si consolideze pozitiile. In acest sens se inscrie, in 1946, actiunea de trecere a politiei secrete sub autoritatea Ministerului de Interne pe care il controlau. Institutia a fost reorganizata cu suport sovietic, devenind o "arma ascutita" in mana celor care agitau stindardul "luptei de clasa". Nici armata nu a fost neglijata, simpatizantii comunistilor au fost promovati in functii, ofiterii obedienti au format in secret propriile structuri ierarhice, in vreme ce tot mai multi militari de cariera au devenit victimele "luptei antifasciste".
In paralel cu activitatea de augmentare a puterii proprii, comunistii au dus o campanie consecventa de intimidare a societatii civile, prin persecutarea elitelor traditionale si eliminarea virtualilor adversari. Cum era previzibil, in plan politic Matias Rakosi si-a indreptat atentia asupra principalului partid din coalitie. Micii proprietari au fost persecutati sau arestati. Dar hartuirea permanenta a acestui partid nu a fost suficienta pentru a-l discredita. Trebuia lovit in lideri. La 27 februarie 1947, Bela Kovaks, secretarul general al Partidului Micilor Proprietari, era arestat sub acuzatia de "complot pucist". Doua luni mai tarziu, Ferenc Nagy, care isi petrecea concediul in Suedia, a fost convins sub amenintari directe sa nu mai revina la Budapesta.
Prigoana s-a exacerbat in 1947, dupa ce, in replica la planul Marshall, Stalin a considerat ca nu mai este necesara amanarea impunerii modelului sovietic de socialism. Intre sfarsitul anului 1947 si inceputul anului 1949 au fost dizolvate practic toate partidele, intr-o actiune pe care Rakosi a numit-o ulterior drept "tactica salamului taiat". Dupa un an de la alegerile generale din 1947, pe care comunistii nu au reusit totusi sa le castige, avea loc fuziunea Partidului Comunist cu cel Socialist, iar, la 30 iulie, ultimul reprezentant de marca al micilor proprietari, insusi Tildy, presedintele republicii, era fortat sa demisioneze.
Ungaria devenea "democratie populara" odata cu promulgarea noii legi fundamentale din 1948. Era realizat astfel ultimul punct al scenariului, iar Rakosi - conducatorul comunistilor maghiari - devenea, dupa cum il numea Beria, "regele evreu al Ungariei".
Pana in 1953, comunistii maghiari condusi de catre despotul Rakosi au imitat fidel in Ungaria sistemul politic si economic stalinist. A fost pus accentul pe industrializare si colectivizare fortata. Subordonarea liderilor maghiari fata de Moscova a fost totala. S-a mers pana intr-acolo incat planul dezvoltarii industriei a fost realizat in functie de necesitatile pentru productia militara a blocului sovietic. A fost, bineinteles, urmata viziunea sovietica asupra prioritatii dezvoltarii industriei grele. Intre 1949 si 1953, Ungaria a inregistrat o crestere industriala de 210 la suta, depasind cu mult nivelul atins de oricare dintre celelalte state de democratie populara. A fost, de asemenea, instituita teroarea. Intre 1948 si 1953 mai multe sute de mii de persoane au ajuns in fata justitiei pentru "delicte impotriva proprietatii de stat" si, dupa diferite estimari, intre 700.000 si 860.000 de cetateni au suferit diverse condamnari.
Dupa debutul conflictului dintre Stalin si Tito (1948), dementa anti-titoista a facut in Ungaria cele mai multe victime. Laszlo Rajk, veteran al Brigazilor Internationale din Spania, unul dintre sefii rezistentei antigermane, devenit ministru de interne si apoi ministru al afacerilor externe, a reprezentat numai varful aisbergului. In timpul represiunii care a urmat executarii sale, la 16 octombrie 1949, nouazeci si patru de persoane au fost arestate si condamnate in Ungaria. In mod paradoxal, a fost nevoie de interventia lui Stalin pentru a tempera zelul revolutionar al comunistilor maghiari care se pregateau de alte epurari.
Abia dupa moartea lui Stalin in 1953, liderii maghiari au fost nevoiti, sub presiunea noii conduceri de la Kremlin, sa initieze unele reforme timide care au permis revigorarea societatii, dar s-au intors in cele din urma impotriva lor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
