Ziarul de Duminică

50 de ani de la Revolutia maghiara din 1956 (III)

50 de ani de la Revolutia maghiara din 1956 (III)

Click pentru imaginea marita

13.10.2006, 19:18 29

La 2 ianuarie 1956, L.A.C. Try, ambasadorul Marii Britanii in Ungaria, scria, intr-o nota referitoare la situatia de la Budapesta adresata Londrei, ca aproape intreaga natiune prezinta simptomele unei extenuari psihice. Diplomatul evoca cu acest prilej nu numai rolul nefast jucat de "veteranul stalinist" Matias Rakosi, dar si privatiunile de tot felul la care erau supusi ungurii. Dintre acestea, lipsa hranei parea cel mai greu de indurat, iar oamenii erau convinsi ca "totul pleaca la Moscova". Alienarea maghiarilor, perceputa rece si distant de observatorul strain, este insa cel mai bine redata de urmatoarele versuri ale lui Karoly Jollady: "Nu-mi spuneti ca e rau in Africa./ Traiesc in Europa, am pielea alba. / Cine ma va imbratisa sa ma faca sa simt ca sunt om?". Cu toate acestea, Rakosi ignora semnele crizei generalizate si refuza sa admita orice urma de "liberalism" care ar fi inviorat societatea. In februarie, "micul Stalin" pleca optimist in URSS, pentru a asista la Congresul al XX-lea al PCUS.
La Moscova, Rakosi a avut insa o surpriza de proportii. In noaptea de 24-25 februarie, Hrusciov a tinut celebrul sau "raport secret" in care a dezvaluit crimele din perioada stalinista. Reprezentantii celor 55 de "partide fratesti" au fost exclusi de la aceasta sedinta, dar au primit ulterior copii ale discursului.
Zvonuri despre revelatiile incredibile referitoare la abuzurile "Tatucului" au inceput sa circule si in Occident, imediat dupa ce primele delegatii ale partidelor fratesti au revenit acasa. La 17 martie, ziarul iugoslav Borba oferea informatii despre punctele centrale ale raportului. Agentia Centrala de Investigatii a inceput o adevarata cursa pentru a intra in posesia integrala a documentului. In aprilie, Washingtonul obtinuse deja textul, din trei surse diferite. Sesizand importanta evenimentului, dar si oportunitatea extraordinara de a discredita Moscova, directorul C.I.A., Allen Dulles, a hotarat publicarea sa. Initial, in presa americana au aparut doar fragmente, dar, in mai, Departamentul de Stat a decis sa dea publicitatii versiunea integrala. In scurta vreme, actiunea propagandistica era desavarsita de posturile de radio Vocea Americii si Europa Libera, astfel incat si populatia din tarile satelit a putut sa afle ororile comise de Stalin.
Astfel, discursul lui Hrusciov a avut un impact urias asupra tinerelor state din lagarul socialist, in care majoritatea liderilor se folosisera de metodele lui Stalin pentru a-si consolida puterea.
In Ungaria, "Congresul destalinizarii" a avut reverberatii profunde, remarcate ulterior si de comunistul roman Valter Roman in discutiile cu maghiarii: "Tovarasii au vorbit si despre dokladul lui Hrusciov - in ce sens -, ca felul cum a fost prelucrat acest doklad la ei mergea pe linia de a darama tot ce a fost; tot ce era in trecut, e prost. Or, nimic nu este mai usor cand dai drumul la spiritul distructiv si au inceput sa critice absolut tot ce a fost bun, sa considere ca de acuma nu mai e bun. Ei au spus ca aceasta a fost posibil deoarece au citit raportul lui Hrusciov cu privire la cultul personalitatii cu toata masa membrilor de partid si cu nemembrii de partid. Dupa aceea, au inceput sa arate cu lux de amanunte cum la ei, in Ungaria, s-au petrecut lucrurile si ce efecte a avut la ei cultul personalitatii".
Intorcandu-se de la Moscova, Rakosi a incercat sa evite situatia penibila de a-si face autocritica pentru epurarile din perioada terorii, al caror organizator fusese de fapt, si de a se autodenunta ca obiect al cultului personalitatii. Dimpotriva, a acreditat ideea ca liderii sovietici ii sustin politica si ca, in consecinta, schimbarea liniei partidului nu este necesara. A avut abilitatea de a arunca intreaga vina pentru pacatele trecutului asupra altora care, la randul lor, l-au condamnat pe Beria.
Congresul al XX-lea i-a mai adus inca un motiv de dezamagire prin reconfirmarea politicii de reconciliere sovieto-iugoslava care incepuse sa fie evidenta inca din luna mai a anului 1955, cand Hrusciov si-a prezentat scuze fata de Tito pentru ruptura din perioada lui Stalin. Rakosi se simtea personal amenintat de aceasta evolutie spectaculoasa a politicii Moscovei, mai ales ca executase fidel ordinele lui Stalin privind infierarea "lui Tito-Iuda, asasinul popoarelor".
Deja la Belgrad se blama incremenirea dogmatica a conducatorilor din democratiile populare si se facea propaganda destalinizarii. Aceasta, in conditiile in care in Ungaria, ca si in Polonia, se faceau referiri deschise la modelul iugoslav, care incepea sa seduca pe tot mai multi. Trei aspecte ale variantei iugoslave de abordare a socialismului erau in special apreciate de adeptii reformelor: decolectivizarea, descentralizarea si lupta impotriva birocratiei.
La randul sau, Tito era direct interesat sa sprijine sentimentul autonomiei care izvora la maghiari din orgoliul national si din aversiunea atavica fata de rusi, pentru ca o eventuala distantare de Moscova a oricarui stat comunist ar fi preintampinat repetarea izolarii la care fusese supus pana nu demult si ar fi convins pe multi ca reprezinta o investitie politica buna.
Refuzul lui Rakosi de a lua in considerare cel putin aparenta unei destinderi interne pe care ar fi putut-o inaugura, dupa exemplul Moscovei, prin asumarea erorilor si exceselor de care era responsabil, ca si lipsa oricaror referiri la reluarea "Noului curs" nu puteau genera decat nemultumire. Toata lumea cunostea rolul pe care il jucase in condamnarea si executarea lui Laszlo? Rajk in 1949. Primele investigatii asupra acestui proces incepusera inca din timpul lui Nagy, dar Rakosi a impiedicat atunci cercetarile prin orice mijloace. Numai sub presiunea lui Hrusciov, a lui Tito si a supravietuitorilor proceselor a fost silit sa recunoasca ca a gresit. In cadrul unei intalniri a activistilor, desfasurata intr-un orasel de provincie, el a anuntat ca Rajk va fi reabilitat.
Gestul sau reprezenta insa prea putin pentru o societate aflata in instabilitate si protest surd inca din anul 1953. In martie 1956, Sandor Lukacsi, un critic literar comunist, a dat expresie indignarii sale de a-l vedea pe cel vinovat de moartea lui Rajk cum condamna ipocrit uciderea sa, la care contribuise, si cum caracterizeaza cinic intreaga afacere drept o "eroare judiciara". Lukacsi l-a numit pe liderul comunist maghiar "un evreu ale carui maini sunt inrosite de sangele lui Rajk". Au aparut tot mai des voci care cereau plecarea lui Rakosi din fruntea partidului si revenirea lui Nagy in guvern.
Dupa revelatiile discursului secret al lui Hrusciov, "intelectualii critici" sau "revizionistii", cum li s-a spus peiorativ, au inceput sa se manifeste intr-o institutie din chiar sanul partidului, Cercul Petoffi, oficial atasat Uniunii Tinerilor Comunisti. Revizionismul in sine nu reprezenta o doctrina, ci un curent de opinie, exemplificat in principal in lumea literara. Revizionistii au inceput prin a critica stalinismul, dar au ajuns sa puna in discutie misiunea istorica a proletariatului sau sa protesteze impotriva lipsei egalitatii Ungariei in relatiile cu Uniunea Sovietica. Initial, clubul nu a influentat decisiv scena publica a Budapestei. Dar, in vara anului 1956, dezbaterile sale pe teme precum istoria partidului, economia marxista sau reabilitarea victimelor terorii staliniste au inceput sa atraga un numar tot mai mare de oameni. Daca la inaugurarea sa din luna mai participasera numai 20 de persoane, in iunie audienta era formata din cateva mii. Sustinatorii lui Nagy gasisera o tribuna potrivita. Punctul culminant al sedintelor clubului a fost atins la intalnirea din 27 iunie, cand conducerea stalinista a fost supusa unui atac necrutator care a contribuit direct la demisia "voluntara" a lui Rakosi.
Acesta s-a agatat insa cu disperare de putere. La 30 iunie a intrunit Comitetul Central care a adoptat o rezolutie referitoare la Cercul Petoffi, prin care condamna "opozitia deschisa la partid si la democratia populara organizata in principal de grupul lui Imre Nagy". A fost ultima sa izbucnire de autoritate. La 28 iunie avusesera loc tulburari in Polonia, iar conducerea sovietica a decis sa evite alte probleme in sfera sa de influenta.
La 13 iulie 1956, A.I. Mikoian, membru al Prezidiumului CC al PCUS, isi incepea misiunea la Budapesta. Inca din masina ce-i aducea de la aeroport, el l-a avertizat pe Rakosi ca trebuie sa-si prezinte demisia.
Deznodamantul atat de asteptat s-a produs la 18 iulie 1956. In timpul Plenarei CC al Partidului, Rakosi a continuat sa sustina represiunea impotriva scriitorilor si a cerut ca 400 de persoane asociate Cercului Petoffi sa fie arestate pentru atitudinea lor. Scena a fost hilara: cum Rakosi nu abandona puterea, Hrusciov insusi a telefonat la Budapesta pentru a confirma debarcarea. In aceasta situatie, Rakosi nu a mai putut face altceva decat sa se resemneze si sa isi depuna demisia.
Avea sa paraseasca Budapesta in secret, la bordul unui avion care-l va purta spre Moscova, la 21 iulie 1956. Inainte de plecare, Rakosi a facut in fata putinilor sai suporteri urmatoarea profetie: "Fara mine, tot ce am creat pana acum va ajunge la caini. Veti vedea!".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO